Scandalul izbucnit între directorul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, și Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, nu pare să se mai sfârșească. După ce Marius Craina a publicat, în urmă cu două zile, pe contul său de Facebook, o scrisoare deschisă, în care-i bate obrazul chirurgului pentru comportamentul său, Mihai Ionac i-a transmis un mesaj managerului unității medicale, aseară, tot prin intermediul rețelei de socializare.
Astfel, Mihai Ionac îl acuză pe Marius Craina că le folosește “în mod lipsit de onoare” pe cele trei angajate ale spitalului, care îl acuză pe chirurg că le-a jignit și că le-ar fi amenințat.
“Domnule manager, chirurgia vasculară este specialitate de sine stătătoare de doar 15 ani în România, de care este mare nevoie: 15% din persoanele peste 65 de ani suferă de boală vasculară periferică. Aritmetica simplă ne arată că în țară avem peste o jumătate de milion de pacienți vasculari, la care corespund în zona deservită de secția noastră, din păcate singura din vestul țării, circa 70.000 de pacienți. Fără diagnostic și tratament ei ajung la amputații, paralizii sau decedează. Acestea sunt provocările reale la care noi, ca unitate de elită cum vă place să spuneți, ar trebui să răspundem.
Fiind date relativ simple, eu pur și simplu nu pricep reacția Dvs., nu înțeleg ce vă mână în luptă să negați evidența. Afirmatiile dezonorante făcute publice de o mână de angajați ai spitalului nu mă reprezintă. Citind însă “scrisoarea deschisă”, constat cu stupoare că nu erau de ajuns invectivele preferate de cele trei angajate ale Dvs., de care vă folosiți în mod lipsit de onoare și împreună cu care ați declanșat o isterie absurdă, degradantă”, a scris Mihai Ionac, pe Facebook.
De asemenea, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară mai precizează că nimic din ce a realizat nu ar fi fost posibil dacă nu avea în jur oameni dedicați și recunoaște că, în situații tensionate, se exprimă “nepotrivit”.
“Din nou, tot ce am construit, tot ce am învățat, toată priceperea pe care am acumulat-o nu contează nici în ochii Dvs. și nici a celor câțiva justițiari cu pixul pe hârtie. Sunt mândru de împlinirile mele, atât cele din țară, cât și de cele recunoscute atât de pregnant în străinătate. O fi mult, o fi puțin, apreciați dumneavoastră. Cred cu tărie că nimic din tot ce am făptuit nu era posibil dacă în jurul meu nu aveam oameni minunați, dedicați și ambițioși, dacă nu eram exigenți, dacă nu ceream totdeauna mai mult și asta în primul rând de la mine. Sub această agresiune brutală, inexplicabilă, m-am exprimat nepotrivit, fără a folosi însă expresiile și jignirile care mi-au fost atribuite. Am fost orgolios, nu sunt eu cel chemat să pună etichete, oamenii pot să aprecieze singuri și sunt convins de justețea judecății lor. Sunt convins că nu sunt singurul care, într-o situație tensionată, se exprimă nepotrivit și regret asta. Sunt însă și mai convins că asemenea situații nu ar exista dacă am dovedi decență, puțină eleganță, dacă am comunica, dacă am căuta o cale de înțelegere și mai ales dacă ne-am asuma cu adevărat responsabilitățile pe care le avem, acolo unde se așteaptă asta de la fiecare dintre noi”, consideră medicul Mihai Ionac.
Alo, ionacule, nu ne povestesti de dosarul 841/P/2014 nimic.
Misulica nu ne povestesti tu mai bine din dosarul care il ai la Parchet. Soc si groaza