Fermierii din vestul țării s-au plâns reprezentanților Ministerului Agriculturii de lipsa personalului...

Fermierii din vestul țării s-au plâns reprezentanților Ministerului Agriculturii de lipsa personalului calificat. Cum pot accesa fonduri europene

0
DISTRIBUIȚI

Zeci de fermieri din vestul țării au participat, astăzi, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara, la o întâlnire cu un secretar de stat din Ministerul Agriculturii. Este vorba de Maricel Dima, care i-a informat pe participanții la eveniment despre oportunitățile de accesare a fondurilor europene pentru autoritățile publice și mediul de afaceri. Asta ca urmare a ultimului apel din cadrul exercițiului financiar al Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii a vizitat și sera de roșii din Biled, precum și o fermă zootehnică. La finalul întâlnirii cu fermierii, la universitatea timișoreană, Maricel Dima a precizat că noua strategie a Ministerului Agriculturii este zootehnizarea României.

„Prin ceea ce facem noi la Ministerul Agriculturii vrem să stimulăm investițiile și dezvoltarea sectorului agricol pe toate componentele lui, avem și direcțiile de finanțare pe zona europeană. În zootehnie vom veni, în viitorul imediat, însemnând în acest an, cu unele dintre programe în câteva luni, pe noua strategie a Ministerului Agriculturii, care înseamnă zootehnizarea României. Vom veni cu programe pe care le-am anunțat deja, precum sprijinul pentru producția din agricultură, susținerea rasei bălțate românească și brună, a bovinelor, ovinelor și caprinelor. Vom veni spre centre de colectare legume-fructe, lână, carne, lapte, cu scopul utilizării acestor centre la nivel regional”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii.

Maricel Dima a mai afirmat că nu puțini au fost fermierii din vestul țării, și nu numai, care s-au plâns de lipsa personalului calificat în agricultură, iar o soluție ar fi ca Ministerul Agriculturii să finanțeze liceele agricole, o propunere legislativă fiind făcută deja în acest sens.

„Tehnica a avansat extrem de mult și este foarte greu să ținem pasul cu acest progres tehnic.


Există tractoare, combine computerizate, se folosesc sisteme GPS, diferite soft-uri, iar pentru toate aceste lucruri trebuie să ai oameni pregătiți. (…) Ministerul Agriculturii vrea să finanțeze liceele agricole din punct de vedere al dotării, să facem legătura școlii cu întreprinderi agricole, astfel că elevii să poată să facă practică. Iar când termină școala să le creăm un culoar pentru a se angaja mai ușor. Va fi nevoie și de multă promovare. În acest moment, ajung în liceele agricole cei care nu au intrat în liceele bune, sunt cam ultimii”, a explicat Maricel Dima.

Secretarul de stat a mai anunțat, la Timișoara, că Ministerul Agriculturii și-a propus ca până la sfârșitul anului 2020, să realizeze sisteme de irigații care să acopere o suprafață agricolă de două milioane de hectare, prin Programul Național de Investiții în Infrastructura de Irigații.

„A fost un eveniment organizat de universitatea noastră, cu administrația locală, administrația centrală și inclusiv instituțiile care sunt implicate în zona de finanțare, de gestionare în tot ceea ce înseamnă problematică agricolă: direcția agricolă, AFIR, APIA și o parte din primăriile din județ, care au aplicat pentru atragerea de fonduri în comuna lor. Universitatea noastră a considerat oportun pentru a transmite un mesaj celor care au fost interesați de atragerea de fonduri”, a afirmat Cosmin Popescu, rectorul Universității de Științe Agricole din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.