Președintele USR, la Timișoara, după condamnarea lui Liviu Dragnea: „Există riscul ca...

Președintele USR, la Timișoara, după condamnarea lui Liviu Dragnea: „Există riscul ca acest Guvern marionetă să dea o ordonanță de urgență care să-l dezincrimineze”

0
DISTRIBUIȚI

Președintele USR, Dan Barna, se află, în acest sfârșit de săptămână, la Timișoara, pentru a se întâlni cu simpatizanții partidului, dar și pentru a discuta cu toți cei interesați despre „soarta politică” a României. Vineri seara, Dan Barna a făcut și o scurtă declarație de presă, în care i-a solicitat încă o dată lui Liviu Dragnea să-și dea demisia din conducerea Camerei Deputaților.

„România este astăzi aici, în locul în care se află acum, pentru că a fost posibil să ajungem să avem penali în funcții publice. României i s-a furat un an și jumătate de dezvoltare și de viață socială, pentru că în fruntea partidului care guvernează acum în România, PSD, este un condamnat penal. Mesajul meu pentru membrii PSD este să renunțe la Liviu Dragnea, să accepte că România este mai mult decât interesul unui condamnat penal, România trebuie să fie mai mult. Decizia de ieri a instanței a arătat exact acest lucru, că România este încă un stat european, este încă un stat care respiră și este un stat în care justiția este independentă și a rămas independentă după un an și jumătate de presiuni fără precedent. Timp de un an și jumătate, această guvernare condusă de Liviu Dragnea nu a făcut decât să acționeze ca și casa de avocatură privată a lui Liviu Dragnea. Guvernul a fost casa sa de avocatură, Parlamentul a fost casa sa de avocatură și de alaltăieri, Jandarmeria s-a transformat în ciomagul lui Liviu Dragnea”, a afirmat Dan Barna.

Președintele USR a mai precizat că decizia de ieri în ceea ce-l privește pe Liviu Dragnea a arătat că România „este mai mult decât interesul unui condamnat penal”.

„Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea Camerei Deputaților și acest Guvern ar trebui să se retragă, să cadă prin moțiunea de cenzură de miercuri, când invităm toată societatea la un protest masiv, pentru că este de neacceptat ca într-un stat european, al șaptelea ca stat ca mărime din Europa, să aibă în conducerea sa o persoană dublu condamnată și să rămână în această poziție.


Eu am credința că există încă maturitate în PSD și vor avea înțelepciunea să înțeleagă că Liviu Dragnea nu mai poate să fie un reprezentant al României”, a declarat Dan Barna.

Liderul USR a mai afirmat că există riscul ca, în zilele următoare, Guvernul să dea o ordonanță de urgență care să-l dezincrimineze pe Liviu Dragnea.

„Este o miză importantă pentru noi ca societate să rămânem activi, să rămânem implicați, să continuăm protestele, pentru că Legile Justiției sunt în continuare în ritm de a intra în vigoare. Există riscul ca acest Guvern, care este Guvernul marionetă, purtător de interese al lui Liviu Dragnea, să dea o ordonanță de urgență prin care să-l dezincrimineze. În momentul în care se va întâmpla o OUG în zilele următoare, ea intră în vigoare în trei zile. După cum îi știm, se poate publica în Monitorul Oficial, am văzut de la OUG 13 că sunt capabili să o publice în câteva minute, chiar și noaptea. Practic, Liviu Dragnea va fi în situația să elimine din legislație faptele pentru care a fost condamnat. De aceea e necesar, legitim și firesc ca întreaga societate să-i ceară demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților, pentru că el este acum în situația să-și dea în mod explicit o lege pentru el însuși. A fost condamnat pentru infracțiunea de abuz în serviciu și dezincriminând abuzul în serviciu, stă în puterea lui să facă lucrul acesta, practic își va face legea pentru sine însuși. Parlamentul acesta nu face decât să distrugă legislația tocmai ca să scape el”, a conchis Dan Barna.

Aproape în același timp, la București a avut loc Comitetul Executiv al PSD, unde social-democrații și-au manifestat susținerea pentru Liviu Dragnea atât ca lider al partidului, cât și ca președinte al Camerei Deputaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.