Concerte în Banatul Montan la Gugulan Rock Open Festival

Concerte în Banatul Montan la Gugulan Rock Open Festival

0
DISTRIBUIȚI

Caransebeşul va fi în zilele de 17 şi 18 august gazdă pentru Gugulan Rock Open Festival, care se va desfăşura în zona Valea Cenchi, chiar la intrarea în Caransebeş dinspre Reşiţa. Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul, singurul de acest gen din Banatul Montan, va reuni mai multe trupe de muzică rock româneşti dar şi din Europa, printre care Survolaj, Skiltron (Argentina), Lux Perpetua (Polonia), An Theos, Masterpiece, Grimegod, Bleed Your Eyes sau Outstorm, care vor cânta în cele două nopţi.

Festivalul din ţara gugulanilor este organizat de Asociaţia Gugulan Rock, împreună cu primăria oraşului şi casa de cultură, care au pus la dispoziţia participanţilor loc de parcare şi camping, de unde au o frumoasă privelişte asupra întregului ţinut, o zonă unde se poate mânca, băuturi reci, duşuri şi toalete.


Cei prezenţi la festival au şi posibilitatea de a face excursii pe trasee marcate din munţii Semenic şi Ţarcu, iar clubul local de ciclism Hoby Bike va organiza în 18 august o cursă pe traseul Caransebeş-Lindenfeld-Gugulan Rock. Nu departe se află şi ruinele aşezării romane de la Tibiscum, care pot fi vizitate de cei interesaţi de istoria antică a Banatului.

Biletele şi abonamentele pentru festival se pot procura online AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.