Internet gratuit în locurile publice dintr-o comună din Timiș. Unde vor fi...

Internet gratuit în locurile publice dintr-o comună din Timiș. Unde vor fi montate hotspoturi

0
DISTRIBUIȚI

Locuitorii din comuna Dudeștii Noi primesc o veste bună din partea reprezentanților primăriei. Începând cu luna februarie, persoanele care folosesc telefoane inteligente, tablete sau laptopuri în mai multe locuri publice vor beneficia de internet gratuit.

Primăria Dudeștii Noi a anunțat că vor fi montate cinci puncte hotspot de internet gratuit în cinci locuri publice din comună: la primărie și zona adiacentă, Biserica Romano-Catolică, Arena Sportivă, Casa de Cultură și locul de joacă din zona Solaris II.

„Sistemul va fi implementat de către RDS, iar lățimea de bandă va permite 50 de conexiuni simultane, fără pierdere de viteză.


Aceste cinci hotspot-uri vin în întâmpinarea nevoii cetățenilor care atunci când vin la o instituție publică din comună să aibă la dispoziție o conexiune gratuită și de mare viteză la internet. Trăim într-o eră digitală, iar acest lucru presupune adaptarea administrației la noile condiții. Vom fi, astfel, printre primele comune din județul Timiș care vor avea astfel de puncte de internet wireless gratuit”, a informat Primăria Dudeștii Noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.