Părinții care-și cresc singuri copiii, invitați la o dezbatere despre familii după...

Părinții care-și cresc singuri copiii, invitați la o dezbatere despre familii după divorț

0
DISTRIBUIȚI


Părinții care-și cresc singuri copiii sunt așteptați, astăzi, de la ora 18, la Universitatea de Vest, sala A01, la o discuție despre provocările și prioritățile familiei monoparentale.

”În cadrul dezbaterii vom lansa ideea organizării unei zile dedicate familiilor monoparentale – Single Parent’s Day, o zi în care să onorăm efortul și sacrificiile pe care le face un părinte care își crește singur copiii. Vom vorbi despre succesele și problemele noastre, ca părinți, și vom aborda teme ca: sănătatea emoțională și nevoile copiilor cu părinți divorțați, co-parenting după divorț sau responsabilitatea și rolurile părinților divorțați.


Veți putea afla povești emoționante spuse de cei care au trecut prin așa ceva”, au anunțat organizatorii.

Printre vorbitori se vor afla  Adrian Pășcuță, lector universitar dr. Departamentul de Asistență Socială al Universității de Vest Timișoara, Simona Potâng, director AJOFM Timiș, Smaranda Marcu, psiholog Anca Lațcu, DGASPC Timiș și Delia Bajireanu, coordonator Centrul de Consiliere pentru Părinți, Salvați Copiii Timișoara. Părinții care doresc pot veni însoțiți de copii, organizatorii pregătind pentru ei un colț cu activități creative. Alte detalii aici

Conform recensământului din 2011, peste 1.000.000 de copii (aproape 20% din totalul copiilor din România) fac parte din familii monoparentale, fiind crescuți de părinți singuri. Rezultatele școlare ale copiilor proveniți din aceste familii tind să fie mai scăzute, iar abandonul școlar mai ridicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.