Avram Iancu, pe podium în una dintre cele mai dure curse de...

Avram Iancu, pe podium în una dintre cele mai dure curse de anduranță din lume

0
DISTRIBUIȚI

Ultramaratonul de la Polul Nord „6633 Arctic Ultra”, considerat a fi cea mai grea competiţie sportivă din întreaga lume, s-a terminat cu o nouă victorie pentru bibliotecarul polisportiv din Petroşani Avram Iancu, care s-a clasat pe locul al treilea, a transmis mesagerulhunedorean.ro. Traseul, care are o lungime de 617 kilometri, porneşte din nordul Canadei, de la Eagle Plains, până pe banchiza de la Oceanul Arctic, străbătând regiuni cu temperaturi extrem de scăzute.


În acest an, la ultramaraton au participat 15 concurenţi, Avram Iancu fiind prezent, pentru al doilea an consecutiv, la acest eveniment. O variantă mai scurtă a acestui maraton, de 193 de kilometri, a fost câştigată în acest an de clujeanul Vlad Crişan-Pop.

Palmaresul sportiv al lui Avram Iancu cuprinde traversarea înot a Canalului Mânecii în urmă cu aproape trei ani, parcurgerea întregului curs al Dunării pe o distanţă de 2.860 de kilometri în vara anului 2017 şi a unei distanţe de 680 de kilometri, de la Sulina până la Istanbul, de-a lungul coastei Mării Negre, în toamna anului trecut.

Surse foto: mesagerulhunedorean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.