În epoca asta modernă ne folosim de rețelele sociale și de ușurința cu care putem obține orice formă de entertainment pentru a crea o cavalcadă nesfârșită de distracții, pentru a nu fi nevoiți să gândim prea profund. Ne folosim de tehnologie pentru a ridica un zid de apărare în jurul minții noastre, cu filme, seriale, muzică și păreri conforme cu ale noastre cernute cu grijă din rețele e de socializare. Trăim într-o lume în care avem posibilitatea de a ne deconecta de la sursele de idei care nu sunt conforme cu ale noastre.
Toți trăim în „bula” noastră construită cu migală în timp, formată din oameni care gândesc ca noi, se comportă ca noi, iar asta este oarecum normal, fiecare are sita lui prin care cerne.
Dar de multe ori uităm că mai există și alte cercuri, unele radical diferite de lumea confortabilă pe care ne-am creat-o, iar când bula noastră ia contact cu o alta, șocul poate fi de-a dreptul derutant.
Inclusiv politicianul de care ne plângem constant trăiește în „bula” lui, deși un om care vrea să conducă o comunitate, un oraș, o țară, ar trebui să fie conștient de toate „bulele”. Ai noștri, ori din ignoranță, ori intenționat, par de cele mai multe ori veniți de pe altă planetă când vine vorba de problemele oamenilor pe care-i conduc. Un bun politician ar trebui să facă ceea ce nu fac eu, și să nu facă ceea ce fac eu. Faptul că spui ceva nu validează automat acel lucru. Iar la nivelul de lipsă de încredere la care a ajuns politicianul român, e nevoie de multe, foarte multe, enorm de multe fapte, nu vorbe, ca imaginea pe care mulți speră că o au să aibă și o bază solidă în realitate.
Ca niște universuri paralele, bulele în care trăim noi și ai noștri nu se intersectează cu altele. Acel loc perfect, unde ceea ce spun unii și ceea ce spun ceilalți se întâlnesc și ne crează o imagine obiectivă a lumii în care trăim nu există. Sau poate există, dar nu vrem să-l găsim, pentru că e călduț, frumos și confortabil în bula noastră, iar orice altceva ne irită și ne stârnește sentimente pe care am prefera să nu le avem.