Vremea se schimbă radical în acest weekend. Vezi prognoza meteorologilor

Vremea se schimbă radical în acest weekend. Vezi prognoza meteorologilor

0
DISTRIBUIȚI

Vremea frumoasă nu mai durează mult, pentru că la sfârșitul săptămânii, lucrurile se schimbă radical. În weekend vor reveni treptat furtunile, care vor cuprinde încet-încet aproape toată țara. Temperaturile vor scădea dramatic.

Vineri, vremea va fi răcoroasă și cu ploi din loc în loc. Acestea vor apărea în zona de munte și pe suprafețe restrânse în sud-estul țării, iar noaptea, mai ales în nord-vest. Temperaturile vor fi cuprinse între 20 de grade Celsius în depresiuni și 29 de grade în Lunca Dunării.

Doar o zi mai durează vremea liniștită, cu ploi puține.


Odată cu weekendul, se înmulțesc și furtunile. Acestea vor afecta la început vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării precum și zona montană, după care se vor extinde în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile cele mai mari de apă se vor acumula în sud și în est, duminică, iar luni, și în regiunile nordice și centrale.

Vântul va sufla cu putere și izolat, va cădea grindina. Temperaturile vor fi anormal de mici duminică și luni.

Vremea la munte

La munte, vor fi doar ploi trecătoare prin masivele estice până sâmbătă după-amiază. Apoi, norii vor deveni dominanți și vor aduce averse puternice și descărcări electrice. Se vor aduna cantități mari de apă, va crește riscul de viitură, iar vântul se va intensifica din când în când.

Vremea instabilă va continua și la începutul săptămânii viitoare.

Vremea pe litoral

Furtunile vor afecta și pe cei aflați la malul mării, duminică și luni. Atunci, va ploua torențial în majoritatea stațiunilor inclusiv din zona Deltei, iar vântul va prinde putere. Totodată, vremea se va răci semnificativ. Până atunci, soarele va fi generos și ploile puține.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.