Veste tragică pentru episcopul Caransebeșului. Anunțul făcut astăzi de consiliul eparhial

Veste tragică pentru episcopul Caransebeșului. Anunțul făcut astăzi de consiliul eparhial

0
DISTRIBUIȚI

Durere în familia Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Mama acestuia, Maria Mic, a încetat din viață, anunță Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeșului. Mama episcopului a murit la vârsta de 88 de ani. Aceasta s-a născut la data de 23 octombrie 1931, în localitatea Pâncota, din județul Arad.

„S-a bucurat nespus de alegerea fiului care a urmat viața monahală. Acest fapt a creat o legătură deosebită între adormita în Domnul și fiul său.


Astfel, l-a însoțit cu rugăciunea și osteneala maternă, atât la mănăstirea Hodoș-Bodrog, dar mai ales la mănăstirea „Izvorul Miron” Românești. La ctitoria patriarhului Miron Cristea, unde fiul său fusese numit stareț în anul 1995, dimpreună cu soțul său Teodor și-a depus întreaga agoniseală pentru reconstruirea ansamblului monahal. Îmbolnăvirea soțului, în anul 1997, a determinat-o să se mute la mănăstirea Românești, unde a vegheat la căpătâiul său, până în luna aprilie 1998, când a trecut la Domnul. Această grea încercare a îndemnat-o să își însoțească fiul, continuându-și viața în obștea monahală la mănăstirea care i-a devenit casă primitoare. Alegerea fiului său ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei în anul 2000 și episcop al Caransebeșului în anul 2006 i-au adus multă mângâiere și bucurie sufletească. Dragostea deplină față de fiul său și implicit față de misiunea sa, a determinat-o în anul 2008 să îl însoțească la Caransebeș, unde i-a stat alături până în ultima clipă a vieții”, a informat Episcopia Caransebeșului.

Mama episcopului va fi înmormântată duminică, 18 august, la cimitirul Mănăstirii „Izvorul Miron” din Românești, județul Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.