Angajată din Primăria Timișoara, favorizată de administrația Robu, martoră la ”festivalurile” cu...

Angajată din Primăria Timișoara, favorizată de administrația Robu, martoră la ”festivalurile” cu cocaină ale liderului interlop Boncu

10
DISTRIBUIȚI

Liderul interlop Lucian Boncu și-a sărbătorit, anul acesta, ziua de naștere cu o partidă de consumat cocaină, așa cum a reieșit din monitorizarea polițiștilor antidrog efectuată în dosarul instrumentat de DIICOT Timișoara. ”Din interceptările ambientale efectuate se poate observa cum, în jurul orei 00,50, în apartament își fac apariția Huc Alin și o persoană de sex feminin neidentificată. În apartament se mai afla concubina inc. Boncu Lucian – Dan Anne Marie. La ora 01,15, sosește și Boncu Lucian care salută persoanele prezente, apoi merge la masa din bucătărie, bagă mâna în buzunarul drept al pantalonilor de unde scoate un plic pe care-l pune pe masă. Huc Alin: Da eu am zis că vreau să trag o linie de ziua ta”, au notat anchetatorii. Boncu și Huc amestecă drogurile și apoi prizează. După ce Huc și tânăra pleacă, Boncu continuă să se drogheze până la 06,19.

Într-o altă seară, Dan Anne Marie a ajuns tocmai după ce Boncu primise o nouă doză de droguri de la Olaru Nicolae.

Boncu Lucian: Nu mă ajuți?

Dan Anne: Eu nu pun mâna pe alea!

Boncu Lucian: Ce?

Dan Anne: Nu pun mâna pe alea. Eu mă duc la spital (neinteligibil). Aia-mi mai trebuie, să îmi iasă dracu ceva pe acolo.

Boncu Lucian: (râde) Dă-mi o lingură! Îmi dai atunci? Uite aici

Dan Anne: Luci, tragi din astea dacă…?

Ulterior, Boncu a prizat în repetate rânduri cocaină până dimineața.

Vă reamintim faptul că PRESSALERT.ro a dezvăluit că  Dan Anne-Mary Anita, concubina lui Boncu, prietenul de chefuri al omului de încredere al primarului Robu,  Ioan Nasleu, a fost angajată, în 2017, la Serviciul Creșe din cadrul Primăriei Timișoara.


Tot atunci a fost adusă și Patricia Chelbu, soția unui prieten al lui Boncu, care a fost ”unsă” de primar ca director al serviciului, deși avea doar 24 de ani și niciun fel de experiență în domeniu. Controlul Curții de Conturi a scos la iveală faptul că administrația condusă de Nicolae Robu a încălcat grav legislația în cazul ”pilelor” interlopilor. În cazul concubinei lui Boncu, condițiile de concurs s-au schimbat peste noapte pentru a putea participa și absolventa de Relații Internaționale și Studii Europene. Ulterior, a fost numită directorul creșei ”Consânzeana” de pe strada Irlanda. În cazul Patriciei Chelbu, numirea ca director s-a făcut sfidând toate prevederile legale.

Ulterior raportului , Nicolae Robu a atacat instituția care a constatat neregulile, susținând  ”Curtea de Conturi nu e Dumnezeu. (…) Dar și dacă ar fi o greșeală, ce vină am eu dacă a greșit Serviciul Resurse Umane cu neîndeplinirea unei condiții. Eu fac treabă în orașul ăsta”. În cazul concubinei lui Boncu a susținut că ”nu a venit nimeni la concurs și atunci se schimbă condițiile. Dacă vezi că nu vine nimeni, până la urmă ceri studii superioare. Asta se întâmplă frecvent în instituțiile publice, unde, deși sunt salarii bune acum, nu este înghesuială. Pentru că este extrem de greu să lucrezi aici, într-un stres continuu, cu răspundere uriașă. Iată, că nu e înghesuială. Câteodată iei cu orice studii în ideea că se perfecționează la locul de muncă”.

Când Lucian Boncu a fost ridicat alături de ceilalți membrii ai grupării de către DIICOT Timișoara, Patricia Chelbu a stat ore-n șir în fața sediului pentru a-și arăta susținerea față de acesta.

10 COMENTARII

  1. Curtea de conturi constată încălcarea legii de Primăria Timişoara. Robu nu recunoaşte, minte şi nu i se întâmplă nimic. În ce ţară trăim !?! Interlopi = Primărie =Încălcarea legii. Concubinaj. Instituţiile care trebuie să aresteze corupţii = nimic.

  2. Grasu din poză a fost la profi la cumpărături, să mai ziceți că polițiști nu sunt domni cu interlopii. Ce a cumpărat miere de albine, sa pregătit omul de arest. Băiat deștept, ce vroiați sa l usture. Vedeți omul ca și punga de 1 leu.

  3. Uite ce interlopi cu punga, boschetari sunt de mâna a doua, păi după cum arată și Nasleu așa arată și gașca lui. Interlopi de toată jena. Cred că au râs jandarmi de s au spart. Poate au mers cu ei la second sa i îmbrace să nu se facă de râs când ii aduce. Au și jandarmi prestația lor, nu umblă nici ei cu orice gloaba de infractor, dacă nu au haine ii îmbracă ei. Ce țară am ajuns, trebuie sa l îmbraci pe cine arestezi să dai bine pe sticlă. Poate face DGA un teledon pt interlopi că de primărie au avut grijă.

  4. Uite primăria, nu e primăria, ce ziceți oameni buni de primăria Timișoara condusă de Robu Nicolae și Nasleu fratele interlopilor, oare mai sunt în primărie angajați care socializau cu interlopi, sau cu Mafia.??????

    După părerea mea o să apară mai mulți angajați jucători, care erau sau sunt aproape cu acești interlopi cu punga.

    Cred că primarul nu mai înțelege ce film e, dl oricum este în alt film, în acela în care face pe prostul și nu vrea sa și asume oameni infratiti cu interlopi.

    Eu bănuiesc ca Robu Nicolae știe foarte multe, cred și am banuiala ca a și participat cu acești interlopi cu punga la petreceri deocheate, oricum o sa i reamintească fratiiiiiiiii.

  5. Veselie, mare veselia între mai mulți de la primărie și crima organizată, este de vis, suntem pe drumul bun. Dormiți liniștiți DGA veghează asupra voastră dragi cetățeni. Îi învață pe cei din primărie să nu mai primească mită într un anume fel, este o țară de vis. Noroc cu Diicot și Bcco.

  6. Eu cetățeanul din România, nu cred că un primar, adică Nicolae ar fi în stare să favorizeze pe cineva, noi pe el îl vedem ca pe soare când apare, este un primar harnic și deștept, nu cred că domnul Bota mă poate să ma contrazică cu ceva, acest primar își dă sufletul pt comunitate, este extraordinar de bun cu toți cetățeni, este milostiv și atent cu fiecare cetățean, nu cred că cineva din Timișoara poate să spună ceva urât, el este pt noi viitorul și noi îl iubim mult. Așa că noi știm că el nu ar putea și nu credem că ar fi în stare nici să sară rândul favorizând pe cineva. Domnule primar, domnule profesor sunteți fantastic, sunteți o minune pt comunitate, noi vă mulțumim că ați ales să fiți primarul nostru, dacă nu erați noi vă inventam să fiți printre noi, romanii. Dragă Nicolae îți uram multa dragoste și fericire, cu drag, noi…..

  7. Primaria Timisoara e o mare Familie. Probabil Mafiota. Asteptam sa dovedeasca institutiile abilitate zvonurile din oras si tot ce a dezvaluit Pressalert. Horticultura a disparut, tot in familie, notara, topometristul. Mostenitori fabricati, Primarie etc. O mare familie prospera. Anchetatori va rugam faceti-va datoria !!! Multumim Domnule Bota, asteptam noi dezvaluiri din acest caz, speram INCEPUT DE CAZ !

  8. Dragă domnule Nicolae, ce facem cu Timișoara, o lăsăm interlopilor, mafiei, ne predam lor, dacă vreți binele adevărat pt Timișoara, plecați vă rugăm din suflet, să mai rămână ceva din Timișoara. Râde toată tara de noi, nu credeți. Plecați din primărie și nu singur, cu toți cei care ați aderat la mafie. Lăsații pe cei de bună credință să ne conducă, vrem și cred că sunteți deacord cu mine. O să vă mulțumim dacă plecați din primărie cu toții. Nu predați primăria pe mâna mafiei. O să regretați dacă faceți acest lucru.

    Placă Nicolae, pleacă Nicolae, pleacă Nicolae, până mai reușești. Va veni vremea când vei regreta că nu ai plecat la timp.

    Fără mafie în primărie, nu ne dorim asta……

Dă-i un răspuns lui Punga și interlopul Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.