Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni. Orașul din Timiș în care toată lumea...

Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni. Orașul din Timiș în care toată lumea este sărbătorită

0
DISTRIBUIȚI

Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai importanți sfinți ai creștinismului, iar în ceea ce-i privește pe români, poate și unul dintre cei mai iubiți. Este supranumit și „Făcătorul de minuni” și este primul moș generos din decembrie – luna sărbătorilor și a cadourilor. În județul Timiș există chiar și un oraș care-l are ca proctector pe Sfântul Nicolae.

Sfântul Nicolae este sărbătorit pe data de 6 decembrie, fiind cel care, peste noapte, aduce dulciuri și cadouri în ghete copiilor care au fost cuminți. Ziua de 6 decembrie, ca zi în care este sărbătorit Sfântul Nicolae, reprezintă data în care Sfântul Nicolae din Mira, cunoscut și sub numele de Nicolae de Bari, a trecut în neființă, în anul 343 d.Hr, în Myra, pe atunci un oraș din Grecia Antică, aflat acum pe teritoriul Turciei.

Revenind la tradițiile legate de Moș Nicolae, spre deosebire de mult mai generosul Moș Crăciun, acesta le inspiră celor mici și o mică teamă. Conform datinilor, cei care au fost neascultători și obraznici de-a lungul anului, primesc în ghetuțe, în locul cadourilor, o nuielușă. Nuielușa a devenit, între timp, un băț împodobit în fel de fel de moduri.

Sfântul Nicolae – dărnicie, compasiune și daruri

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în Patara, localitate aflată în Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al III-lea. A făcut parte dintr-o familie înstărită, de creștini devotați. A fost învățat de mic povața „să împarți averea cu cei săraci”, care l-a urmărit toată viața, dându-și întreaga moștenire pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie.

A făcut multe daruri celor săraci, i-a liniștit pe cei întristați și, având putere de la Dumnezeu, a vindecat bolnavii. Este nu doar un protector al celor săraci sau al copiilor, dar și al marinarilor și al victimelor judecăților nedrepte. Este sărbătorit în întreaga lume.

Sfântul Nicolae în tradiția românească

În credința populară Sfântul Nicolae este cunoscut și sub numele de Sân-Nicoară. Apare pe un cal alb, asociat cu zăpada care cade în decembrie și păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el, spre tărâmurile de miazănoapte, pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură.

În unele zone din România, de Sfântul Nicolae oamenii aduc în casă crenguțe de pomi fructiferi pe care le păstrează în apă lângă icoane ca să înflorească de Anul Nou.


Dacă crenguțele înfloresc până când anul se sfârșește, anul ce va veni va fi roditor și plin de bucurii. Cei mai în vârstă spun că de Sfântul Nicolae începe de abia cu adevărat iarna. De 6 decembrie Moșul își scutură barba sură și începe să ningă. Iar dacă nu va ninge, înseamnă că Moș Nicolae a întinerit.

Orașul din Timiș pe care Sfântul Nicolae îl protejează

Centrul orașului Sânnicolau Mare. Foto: Doru Moldovan.
Centrul orașului Sânnicolau Mare. Foto: Doru Moldovan.

Sânnicolau Mare, cel mai vestic oraș din țară, este localitatea pe care Sfântul Nicolae o protejează. Un oraș care cândva se remarca prin multiculturalitatea sa unde chiar și acum trăiesc români, alături de sârbi, bulgari, maghiar și nemți. De unde și denumirea orașului: în limba germană –  Groß Sankt Nikolaus, în maghiară – Nagyszentmiklós, în sârbește – Veliki smikluš, respectiv în bulgara bănățeană – Smikluš.

Stema orașului Sânnicolau Mare
Stema orașului Sânnicolau Mare

Așezarea apare în documente, pentru prima dată, ca Sân-Nicolau, undeva la începutul secolului al XIII-lea, denumită după mănăstirea cu hramul „Sfântului Nicolae”. Sfântul Nicolae se află chiar pe stema orașului Sânnicolau Mare, regăsindu-se la intrarea în oraș sau la intrarea din clădirea primăriei.

Totuși, orașul Sânnicolau Mare este sărbătorit la începutul lunii septembrie, atunci când au loc zilele localității, de Nașterea Maicii Domnului. Biserica Ortodoxă din Sânnicolau Mare, oraș unde cei mai mulți dintre locuitori sunt ortodocși, poartă hramul „Nașterea Născătoarei de Dumnezeu”. Un oraș protejat, așadar, nu doar de Sfântul Nicolae, dar și de Sfânta Maria.

Probabil că sânmicloșenii se pot alătura, de 6 Decembrie, celor aproximativ 800.000 de cetățeni români care poartă numele Sfântului Nicolae și care își sărbătoresc ziua onomastică. Cei mai mulți dintre ei sunt bărbați, aproape 510.000, care poartă numele de Nicolae, Nicolai, Nicușor etc., în timp ce femeile sărbătorite sunt aproximativ 280.000, cele mai multe Nicoleta, Niculina, Niculița etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.