REPORTAJ Liebling, noul front al morții deschis de coronavirus. „Fu..-o Dumnezeu de...

REPORTAJ Liebling, noul front al morții deschis de coronavirus. „Fu..-o Dumnezeu de țară. Nimic nu avem pus la punct, nimic”

18
DISTRIBUIȚI
Foto: Virgil Simonescu

Liebling este noul punct roșu pe harta coronavirusului în Timiș. Aici moartea a deschis un nou front în această după-amiază, când unul din neamul țiganilor Sain de pe strada Bisericii Nemțești a dat ortu’ popii. S-a întors cu tot neamul, șapte adulți și patru puradei, din Germania și era în izolare. „Nu i-a fost prea bine. El avea jumătate de plămân paralizat până la un moment dat. L-a luat cu tuse seacă și i-a fost rău”, povestea un neam, dotat cu BMW cu numere de Germania, care a fost pe post de șef cu aprovizionarea de când au intrat în izolare rudele. I s-a făcut rău, pe după-amiază, și dintr-o dată n-a mai mișcat. A venit ambulanța și medicului, echipat ca la carte, nu i-a rămas decât să constate decesul bărbatului de 49 de ani. Atunci a picat să-i controleze și echipajul de la Poliție care face recensământul izolaților pe șase comune. Agenții au un motiv de bucurie – „acum suntem două echipaje pe șase comune, nu mai umblăm singuri prin toate părțile”.

Agitație era în sat încă de ieri, când s-a auzit că un alt țigan, zis „Borcan”, cu copiii întorși proaspăt din Italia, are virusul. Câteva străzi mai încolo a fost, încă de acum câteva zile, ca la balamuc – au venit jandarmii pentru că „italienii” și-au băgat piciorele-n ea izolare. După ce s-a confirmat testul, l-au luat, ieri, pe „Borcan” cu izoleta. Polițiștii din sat, care primesc listă actualizată, au aflat azi, de la ziariști, de virusatul care stă câteva străzi mai încolo de mort. Primarul din Liebling, Ioan Munteanu, la telefon, joacă totul pe cartea neștiinței când l-am întrebat de „Borcan” – „pe mine nu m-a anunțat nimeni oficial de la DSP să avem așa ceva în comună. O să sun să văd”. Îl trădează doctorița care le povestește agenților totul, de la cap la coadă.

După vreo zece minute, în fața casei mortului se oprește o mașină, încărcată regulamentar cu trei bărbați. De pe locul mortului coboară primarul echipat regulamentar. Pantofi Boss, pantaloni Paul&Shark, bluză Tommy Hilfinger, geacă Boss și șapcă Tommy, toate albastre. Plus mască chirurgicală. Salută grăbit și se îndreaptă spre țiganii care jeluiau în buza porții cu Merțanele-n spate. Deschide larg brațele, de la distanță, și le spune câteva vorbe de alinare.

Se întoarce nervos și răbufnește, după ce bagă un deget în gură și șterge cu el ecranul telefonului mobil: „eu nu-s o piz..a. Fu..-o Dumnezeu de țară. Nimic nu avem pus la punct, nimic. O chemat-o pe doctorița de familie să-i facă… Nu o fost coronavirusu’ p*lii. El, omul, răcit, cu plămânii, și n-o venit să-i facă. De frică că ia pe dracu’. Băi, sunt în linia întâi, e război, în p…a mea, mă duc. Asta e menirea mea, nu?”. Când îl întrebăm de „Borcan” îngaimă ceva că verifică, și iar se revoltă: „vine din Italia și știe populația. Păi trimiteți de la vamă ceva, să avem scris, să se ferească oamenii.


Eu înțeleg, dar nu e organizare. Nu acuz pe nimeni, că nu fac politică, dar omul ăsta a murit cu zile. E părerea mea personală”.

După ce se mai plimbă pe stradă, prin fața casei, primarul ne asigură „oameni cu bunul simț, cu caracter. Eu niciodată nu i-am tratat ca țigani”. Pleacă, dar se întoarce după nici trei minute și cu glas pierit îi anunță pe polițiști: „M-a sunat acum doctorița. A venit rezultatul de la DSP pe probele care i le-a luat – avea coronavirusul”. Dispare rapid din zonă, în timp ce la Poliție se dă alarma. Sosește al doilea echipaj, se blochează strada și se așteaptă. Nimeni nu știe ce se întâmplă cu mortul. Pentru că-i infectat cu coronavirus și mai e și stare de urgență. „Cel mult opt persoane la înmormântare”, îi anunță polițistul pe țiganii care mai sunt o dată în stare de șoc. Din casă se aud răcnetele de la capul mortului, în timp ce agenții raportează-n toate părțile. Apar trei țigani într-un Matiz obosit și vor să intre la mort. Sunt trimiși acasă, după ce-s verificați la declarații. Unul singur o are. Scrie că se duce la cumpărături între 11 și 14. Este trecut de ora 18, când o prezintă.

Țiganii din casă, care-s izolare cu mortul în pat, scot la poartă vreo două scaune pentru priveghi. După vreun sfert de ceas, apare un alt țigan pe bicicletă. Nu-i lăsat să se apropie de casă, iar agenta nu-l urnește din loc decât atunci când îl întreabă dacă-i scrie o amendă. În paralel, colegul său face fotografii la cărțile de identitate ale celor din familie. Îi pune să le lase pe pământ și le pozează. Neamul mortului nu înțelege de atâta grijă și se revoltă când aude că ar putea să stea în autoizolare 14 zile. „Nu e cu virusul ăsta chiar așa. N-am sta cu ei. Doar le-am dus la geam mâncare și am vorbit”, încearcă să-l convingă pe polițist. Apoi supralicitează – „intru-n izolare, dar cine se mai ocupă de înmormântare, că ei n-au voie să iasă din casă?”.

La ora 20.00 Grupul de Comunicare Strategică anunță și mortul de pe strada Bisericii Nemțești. E cazul 20 din România. Păzit în casă de rude și afară de echipajele de Poliție rămase amanet la fața locului, așteptând să se decidă ce se întâmplă cu mortul. Că nu e clară procedura.

 

18 COMENTARII

  1. Prietene ești depășit de situație. Se vede că nu gestionezi nicicum situația. Ce grup ai la primărie??? Din ăla… De care??? Incompetența te caracterizează și corupția e la tine în sat. O hrănești tu și clica ta. Să-ți fie rușine că nu ști lucrurile importante din comunitatea în care ești edil.

  2. Și primarul își lasă în jos masca, trece degetul pe la buze, apoi înmoaie tacticos degetul cu limba și frunzărește cu degetul ecranul telefonului, și asta ieșind din curtea decedatului de coronavirus.

    E și el un primar din linia 1 a Prostiei Grămadă

  3. Asa injura toti oamenii de rand platitori de taxe si impozite. Doar neamurile ciobanilor si prietenii, neamurile a lui si a vicelui Vasile Iacob sunt angajate la primarie pe banii nostrii. Platurile( teren intravilan de casa ) le-a dat pe caramizi de bani la prieteni adusi de el in comuna. Gradinitele sunt mucegai negru si puturos , dar el a facut teren de fotbal . Pe tinerii casatoriti i-a injurat daca i-au cerut loc de casă.

  4. Tare primarul 😉 Pacat ca e groasa gluma. Si foarte tare scris articolul, felicitari. pt primar poate da si in el o pneumonie mica sa vedem cum mai e cu ‘virusu p-lii’ ;))

  5. Primarul din Liebling depășit de situație, nu respectă regulile de igienă primară. Linge degetul sa șteargă telefonul cu el. Prietene fă-ți testul și izolează te la domiciliu. Înjură că la balamuc pentru că nu poate gestiona situația.Lăsați șpăgile și guvernați (lucrați) pentru oameni. Ce echipă aveți la primărie domnule primar? „Dă situații dă urgență”?

  6. Ce relevanță are ,,puradei” pentru relatare? Nu știți că e peiorativ, domnu autor?
    Nici cînd ne suflă moartea-n ceafă nu renunțăm la complexul de superioritate?

  7. Domn Primar fu..-O Dumnezeu de tara, daca declara la inceput când a ajuns la spital ca vine din izolare era facut testul si acum era in spital sub tratament, asa a fentat medici din Judetean ia fentat de tot . Uite ca pe doamna cu coasa nu o fentezi asa usor. Asta trebuia sa le explici la toti sa nu mai minta si fenteze.

  8. Exemplu de ce sa nu porti masca daca nu te stii bolnav! Daca nu esti in stare sa tii masca pe gura fara sa iti tot duci mana la fata sa o potrivesti, mai bine nu o porti deloc.
    Iar legat de injuraturi, e ceva normal si de inteles, avand in vedere proasta organizare din tara asta…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.