Un nou aparat de testare pentru coronavirus, instalat la Spitalul „Victor Babeş”...

Un nou aparat de testare pentru coronavirus, instalat la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Facebook / Asociaţia pentru Relaţii Comunitare

Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC) a anunţat că la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr.


Victor Babeș” a sosit aparatul de testare PCR comandat din Coreea de Sud. Prin instalarea acestuia, capacitatea de testare a suspecţilor de COVID-19 din judeţul Timiş va creşte simţitor.

Aparatul va putea procesa până la 500 de teste în 16 ore, informează ARC. „Vă reamintim, este esențial să existe mijloace și capacitate mare de testare în zonele cele mai apropiate de granițe și, implicit, cele mai vulnerabile. Aceasta a fost una din prioritățile noastre în cadrul Fondului de Urgență și ne bucurăm că partenerii noștri ne-au susținut în demersul nostru”, se arată în comunicatul asociaţiei. 

Un aparat similar a fost instalat ieri la spitalul din Arad.

Demersurile în achiziţionarea acestor aparate reprezintă un efort comun, care include ARC, BRD, Fundaţia Comunitară Timişoara, Timotion şi Praxis Medica. Cei care doresc să contribuie la Fondul de Urgenţă pentru acoperirea eficientă a nevoilor pe timp e pandemie, o pot face la următorul link

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.