Klaus Iohannis: Starea de urgență va fi prelungită cu o lună

Klaus Iohannis: Starea de urgență va fi prelungită cu o lună

0
DISTRIBUIȚI
Foto: news.ro

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, că săptămâna viitoare va emite un decret prin care starea de urgență va fi prelungită cu încă o lună. „Sunt lucruri care se mișcă, dar trăgînd linie am ajuns la concluzia că e nevoie de prelungirea stării de urgență”, a spus șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a spus la finalul întâlnirii avute luni cu mai mulți membri ai Guvernului că, deși în România nu s-a înregistrat o creștere a numărului de îmbolnăviri precum în alte țări, nu este momentul ca românii să se relaxeze.

„O primă concluzie ar fi că, în comparație cu alte țări, creșterea numărului de persoane afecate de epidemie nu a fost așa mare cum am observat de exemplu în state unde avem mulți cetățeni români, mă gândesc la Italia, la Spania.


Acest lucru vine din faptul că din timp am luat măsuri foarte ferme. Trebuie să vă avertizez foarte clar: nu este momentul să ne relaxăm”, a spus Iohannis.

Acesta a spus că perioada de stare de urgență va fi prelungită cu încă o lună.

„Sunt lucruri care se mișcă. Va fi nevoie de prelungirea stării de urgență. Am solicitat guvernului să vină cu propuneri, să fie incluse în acest decret. La începutul săptămânii viitoare voi emite un un nou decret care va prelungi starea de urgență cu încă o lună de zile. Această perioadă este absolut necesară pentru a ține evoluția epidemiei sub control”, a mai spus șeful statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.