Manuela Marchiș este o navigatoare iscusită în diversele cotloane ale artei. A demonstrat-o cu vârf și îndesat în cadrul multor conjuncturi și happening-uri petrecute de-a lungul anilor, care au bucurat sufletele care vibrează pe ritmul magic al artei. „Arta mi se arată ca o oglindire a adâncului, desfășurând hărți emoționale ale subconștientului, în procese de autocunoaștere și recunoaștere a esenței. Opera mea se ocupă, în general, de redarea unui univers figurativ suprarealist, fluid și volumetric, care își schimbă permanent reperele de contact. Caut ambivalența vieții, misterul imaginarului transpus în materie. Desenele se clădesc pe structuri interioare ca o realitate sensibilă, caută centrarea și armonia prin contemplarea viului și a frumosului“, sunt cuvintele cu care artista își descrie pasiunea.
Începând cu anul 2008 a dezvoltat un limbaj în arta desenului folosindu-se în principal de pix și hârtie și mai apoi a experimentat diferite tehnici de fabricare a bijuteriilor. În plan vizual a realizat expoziții personale și de grup , naționale și internaționale și în plan muzical și-a creat un nume aparte, grație colaborărilor cu Thy Veils, Katharos XIII și prin prisma proiectului propriu, Pilestra. În cele ce urmează, am realizat un interviu cu artista care caută mereu noi forme de exprimare prin artă, în care am aflat care au fost primele ei discuri ascultate, cum vede nivelul culturii muzicale în general în țara noastră și care sunt principalele diferențe între genurile muzicale.
– Care sunt primele tale amintiri visavis de muzică? Cum ai conștientizat atracția față de ea și când?
– Primele amintiri sunt parcă dintr-o altă viață, cântam pe câmpie cândva, de foarte mică. Am amintiri mai clare după vârsta de 7 ani, când știu că în emoție mare mă aflam, cântând în fața mamelor, la serbările gimnaziale. Nu cred că am conștientizat atracția pentru muzică într-un anumit moment, sau nu am amintirea asta. Din gândurile ce le răscolesc acum, mă găsesc direct în momentele în care cântam, îmi înregistram vocea peste casete vechi, dansam.
– Ai apărut în fața publicului alături de proiectul UN-DONE, cu Mihai Surdea, Dan Mitrofan și Radu Pieloiu. Cum ai ajuns să faci parte din această echipă și ce fel de muzică cântai atunci?
– Mihai Surdea mi-a ascultat micile compoziții făcute din voci și mi-a propus să facem muzică împreună. Am ajuns să cântăm un rock alternativ cu influențe jazz. Un-done a fost primul pas făcut înspre scenă și prezența vocală, un al doilea pas înspre înțelegerea colaborării în grup și studiul muzical.
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat ?
– Tot din amintiri vagi, rețin că am fost absorbită de un album Whitney Houston și fascinată de extravaganța sonoră Prodigy. Între aceste două muzici îmi simt încă preadolescența.
– Cum l-ai cunoscut pe Daniel Dorobanțu și cum s-au materializat colaborările tale alături de el și de Thy Veils? Ce te-a atras visavis de stilul lui Daniel Dorobanțu?
– L-am cunoscut pe Daniel prin prieteni comuni muzicieni. La scurt timp ne-am regăsit foarte ușor să improvizăm într-o muzică ce ne transcendea. Colaborările cu Daniel și Thy Veils m-au purtat în spațiul sufletesc, unde muzica umblă la granița libertății cu stăruință. Universul său muzical nu este un stil, ci mai degrabă o atingere detașată a ceea ce clocotește în noi ca ființe, în moduri profunde și aproape răcite de neconștientizare. Am rezonat cu aceste adânciri.
– Când ai plecat în Anglia? Care sunt lucrurile care le-ai învățat în capitala Marii Britanii și cum te-a schimbat acest episod în „approach“-ul tău visavis de artă, în general?
– 2015 a fost anul londonez. Viața m-a dus exact în locul în care m-am gândit cel mai puțin că aș putea să trăiesc. S-a adeverit intuiția mea că nu prea rezonez cu locul acela. Totuși, șederea acolo m-a împins foarte mult înspre interior, retrasă, am petrecut mult timp compunând pentru proiectul Pilestra sau desenând. Tot atunci a apărut și brandul meu de bijuterie Lun. Marea Britanie se simte încă a imperiu și muzical vorbind. Muzica este adânc înrădăcinată în viața oamenilor, îi auzeam fredonând lejer în diferite circumstanțe.
– Ai colaborat la o piesă apărută în Anglia, numită „Black Tar“. Cum s-a născut aceasta?
– Colaborarea cu britanicul Jason Luxton în proiectul Lucid Dreams s-a legat după întoarcerea mea acasă. Echipa de la Escape Underground Hub crează o platformă propice de conexiune între artiștii români și cei din afară, în zona muzicii electronice.
În cadrul Escape l-am cunoscut pe Jason cât și alți muzicieni cu care urmează să lansez noi proiecte muzicale.
– Cum ai ajuns să colaborezi cu trupa de metal Katharos XIII?
Am ajuns să cant în Katharos XIII, se pare, la recomandarea făcută de inginerul de sunet Attila Lukinich către Emi Fulmineos Matlak, fondatorul proiectului. Am îmbrățișat această colaborare imediat, simțind o nevoie de a ieși din zona de confort. Am găsit în ea un alt tip de confort vocal, sedimentat probabil din ani de experiență, care s-a mulat pe sensibilitatea și sinceritatea unei exprimări artistice integre.
– Ce fel de stiluri muzicale te caracterizează?
– Fredonez prin casă aproape orice stil muzical. Pe scenă și în producție îmi place să combin stilurile, să iau esențele lor în scopul creării unui nou parfum.
– Vinil, CD sau streaming?
– Vinil am ascultat prea puțin. CD și streaming prefer. Streaming-ul e perfect pentru când mă aflu în mișcare și CD-ul când stau în tihnă acasă și eventual meșteresc.
– Cum s-a născut Pilestra?
– Am compus muzică din timpul facultății, compoziții din voci și bass. Ele s-au dezvoltat de-a lungul anilor și după șederea în Anglia am simțit să lansez primul single.
– Alături de ține în acest proiect se află și Mihai Neagoe. Ce înțelegi prin „abordarea diferită a artei“ – cuvinte cu care îți descrii acest proiect?
– La un an după lansarea primului single l-am cunoscut pe Mihai Neagoe. Preocuparea sa pentru spațializarea sunetului m-a făcut curioasă și dornică să explorez această zonă. În acest proiect urmărim să fortificam un fenomen mental și senzorial printr-o desfășurare mai amplă a sunetelor, prin plasarea acestora într-un spațiu tridimensional (surround). Primul performance în surround era programat în 12 martie și din păcate a fost anulat din cauza situației pandemice. În prezent ne gândim și la o transpunere a pieselor din quadrophonic în audio binaural pentru a putea fi ascultate în căști.
– Ai studiat sculptura în cadrul Facultății de Arte Plastice, Universitatea de Vest din Timișoara. Cum se îmbină pasiunea ta pentru muzică cu celelalte pasiuni din domeniul artelor pe care le ai?
– Ele se îmbină frumos când una îi face timp și loc celeilalte, adică alternativ. Reușesc să îmi împart armonios creativitatea între Lun (design de bijuterie contemporană neo-organică din lemn) care îmi continuă pasiunea pentru sculptură și design și Pilestra și colaborările muzicale cu Katharos XIII, Thy Veils și Dyl.
– Cum vezi tu nivelul culturii muzicale în general în țara noastră? S-a schimbat ceva în ultimii ani, mergem în general „spre bine“, sau nu?
– În general cred că mergem înspre bine, chiar dacă uneori poate mergem un pas, doi înapoi, e posibil să fii uitat ceva în urmă care era necesar drumului nostru. Evit să compar nivelul culturii muzicale românești cu cea străină, fiecare țară are expresia ei clădită istoric.
– Ce părere ai de muzica „cultă“ și muzică „pop“? Există muzică „pentru elite“ și „pentru mase“? Cum se diferențiează diversele genuri muzicale, în opinia ta?
– Există muzici pentru stări și simțuri. În funcție de ce dorești sau poți să atingi, alegi intuitiv stilul. O muzică pop poate să te miște când mergi jucăuș pe stradă și o operă când toată povestea vieții tale caută să se scurteze la o ora intensă tradusă în simțuri și circuite neuronale. Stilurile muzicale țin și de pattern-uri sau structuri muzicale care de multe ori vibrează la unison cu structurile găsite în noi, la nivel subtil.
– De unde îți vine inspirația pentru piesele proprii și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzică ta?
– Inspirația vine din acceptarea inspirației în sine. Muzică este pulsație, și tot în noi și în jur este puls. Mă pun să cânt când simt, fără clare intenții. Prin muzică mă întorc către mine, și făcând asta poate inspir. În ce fel? Mesajul îl găsește cel ce ascultă și se simte inspirat. Pilestra este o stare a firii, ascultată din joc și exaltare și susținută de pilonul unui stâlp interior-exterior.
– Ce părere ai de muzica românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac?
– Sunt foarte încântantată de muzica din Timișoara. Găsesc o plajă largă aici, autentică. Ascult Exit Oz, Seian, We are Creepz în ultimul timp dar apreciez foarte multe proiectele muzicale din oraș.
– Cum treci peste perioada de auto – izolare? Care este mesajul tău pentru melomani în vremurile de pandemie pe care le traversăm? Crezi că „după“…scenă muzicală va arăta la fel ca în trecut?
– Petrec creativ, ca de obicei. Îmi lipsește natura și foarte puțin socializarea. Evit să speculez viitorul și știu că schimbările sunt inevitabile în general. Aștept cu interes următoarea perioadă.
– Care sunt planurile tale de viitor pe tărâmul muzicii?
– Planul este să cânt, să reușesc să transpun în Pilestra sau în oricare proiect în care aplic, sinceritatea unei voci care se cântă.
