Candidat PNL către editorul-șef PRESSALERT.ro: „De ce ești, mă, căcănar?”

Candidat PNL către editorul-șef PRESSALERT.ro: „De ce ești, mă, căcănar?”

3
DISTRIBUIȚI

Unul dintre candidații liberali pentru un loc în CLT, Vasile Vesa, a avut o reacție total nepotrivită pentru un om care cere votul timișorenilor pentru a-i reprezenta în administrația locală. Supărat de faptul că, în știrea care prezenta lista candidaților PNL pentru consiliul local, PRESSALERT.ro a amintit și de implicarea lui Vesa în controversatele „manevre” de la Retim, acesta l-a numit „căcănar” pe editorul-șef al publicației.

„Astăzi, am avut parte de o nouă mostră de «toleranță» liberală când vine vorba despre libertatea presei. M-am întâlnit pe stradă cu Sorin Predescu, directorul Direcției pentru Cultură Timiș, care era însoțit de un ins cu mască pe față, pe care, în prima fază, nu l-am recunoscut. Îl salut pe Predescu inițial și mă salută și însoțitorul său. Îl recunosc după voce – Vasile Vesa, cel care a fost reprezentantul Consiliului Local Timișoara în AGA de la Retim și cel care a patronat unul dintre cele mai mari ilegalități ale administrației Robu. Pe scurt, fără a cere aprobarea consilului local, cum obliga legea și statutul societății, Vesa a fost de acord ca partea germană să înlocuiască firma «mamă» cu un SRL amărât în acționariatul Retim.


După ce-i răspund lui Vesa la salut, din spatele măștii, acesta mă întreabă nervos «De ce ești, mă, căcănar cu mine? De ce ai pus-o așa?». Referirea era la articolul de acum două zile când am prezentat lista PNL pentru Consiliul Local Timișoara, Vesa fiind pe locul 12, și am amintit de acest episod cu activitatea sa în AGA de la Retim. Jenat, Predescu a plecat câțiva pași mai încolo. I-am răspuns omului lui Robu că este o mizerie pentru oraș ce a făcut la Retim și că sper ca într-o zi procurorii să-l întrebe despre acest episod. A început să-mi explice că este totul în regulă. L-am lăsat vorbind și am plecat scârbit de tupeul acestui ins, doritor de voturi. Sincer, nu mă miră atitudinea sa. A avut profesori buni, de la stăpânul său politic Robu care m-a făcut de la nemernic, mizerabil, pseudo-jurnalist sau tonomat, până la colegul său de partid, Ioan Nasleu care mi-a transmis că se pișă pe mine și că sunt bolnav psihic. PNL Timiș a devenit o organizație de mahala fără nicio legătură cu valorile Brătienilor”, a scris Dragoș Boța, editorul-șef al PRESSALERT.ro, într-un mesaj postat pe Facebook.

Vă reamintim că Vasile Vesa era reprezentantul Consiliului Local Timișoara în Retim în momentul în care acționariatul companiei de salubritate a fost schimbat fără știrea CLT, așa cum prevede legea.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.