Ministerul de Interne a anunțat la Timișoara că Poliția Animalelor va fi...

Ministerul de Interne a anunțat la Timișoara că Poliția Animalelor va fi operațională în câteva zile. Câți angajați va avea

0
DISTRIBUIȚI

Ministrul de Interne Marcel Vela, aflat joi la Timișoara pentru câteva ore, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă că Poliția Animalelor își va începe în curând activitatea în toată țara.

„Aseară, Guvernul României a aprobat Ordonanța de Urgență privind înființarea Poliției Animalelor, o dorință a noastră, a tuturor, un proiect care a fost supus unor dezbateri lungi, unei transparențe publice. Am discutat cu toți cei care sunt implicați în acest domeniu, cu asociații pentru protecția animalelor, cu specialiști în domeniu. Am discutat cu atașați pe afaceri interne care sunt detașați la reprezentanțele noastre diplomatice din alte state pentru a căuta, pentru a analiza tot ceea ce există la această oră în alte legislații, astfel încât să putem implementa, să putem produce, promova și, iată, adopta, un proiect de ordonanță de urgență extrem de importată, Poliția Animalelor”, a spus ministrul de Interne.

Noua structură va avea aproape 500 de angajați și se va putea baza pe zeci de medici veterinari.

„Odată cu apariția acestei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial astăzi sau în zilele următoare, Poliția Animalelor va fi operațională și va avea 488 de angajați plus 88 de medici veterinari.


Va avea structuri în toate județele și vom aplica legea în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară. Așadar, această veste pe care o dau astăzi, așteptată de mulți iubitori de animale, este deja o realitate și în următoarele 60 de zile va fi operațională în toată țara, se vor face concursurile. Mai mult decât atât, am prevăzut în proiect autoutilitare pentru Poliția Animalelor astfel încât să o dotăm la cel mai înalt nivel pentru a interveni acolo unde este nevoie pentru a salva un suflet nevinovat. Suntem alături de toți iubitorii de animale și sper ca și ei să fie alături de noi pentru ca acest proiect să fie de acces”, a declarat ministrul Vela la Timișoara.

După înfiinţare, Poliţia Animalelor din cadrul IGPR va avea ca principală misiune identificarea situaţiilor în care un animal „se află într-o situaţie de pericol şi va putea emite un ordin de plasare a animalului în adăpost”. Ofiţerii din respectiva unitate vor cerceta, între altele, cazurile de rănire sau schingiuire a animalelor, de organizare a luptelor între animale sau cu animale ori practicarea tirului pe animale domestice sau sălbatice captive. În plus, respectivii poliţiştii vor mai avea misiunea de a depista dresorii de câini agresivi care folosesc pentru pregătirea patrupedelor animale mici pe post de ţinte vii. În unele cazuri, dacă au indicii că un animal este supus unor violenţe chiar în acel moment, ofiţerii Poliţiei Animalelor din IGPR vor putea interveni fără mandat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.