Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara...

Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor

3
DISTRIBUIȚI

Descoperire macabră, în această dimineață, după un apel la 112 – un cadavru a fost găsit carbonizat într-o mașină. Vehiculul a fost descoperit la ieșirea din localitate, pe câmp, la capătul străzii Bucegi. Cadavrul era așezat pe locul șoferului, iar mașina era, de asemenea, distrusă de flăcări. Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE Mașina se află pe un drum de pământ, în apropiere de o casă. Proprietarul a declarat că a stat ieri până la ora 16.00 la acel imobil și nu observase nimic în acea zonă. Proprietarul autoturismului marca Renault din câmp e din Giroc.

UPDATE 2 Primii sosiţi la faţa locului după apelul la 112 au fost pompierii, dar nu au mai avut ce stinge pentru că autovehiculul era distrus complet, ulterior poliţiştii sosiţi la faţa locului au descoperit cadavrul carbonizat. Criminaliştii continuă cercetările în jurul maşinii pentru a ridica toate probele care ar putea dezlega misterul. Specialiştii ISU Banat au venit pentru a încerca să determine care a fost cauza producerii incendiului.

UPDATE 3 Din verificările făcute până acum de anchetatori reiese că victima ar fi un bărbat, totodată proprietarul maşinii, în vârstă de 42 de ani, din Giroc, angajat al companiei Retim.


Cei care locuiesc în complexele rezidenţialea aflate la câteva sute de metri de locul vehiculului carbonizat, au declarat că azi-noapte au simţit miros de fum. Anchetatorii au în lucru practic toate variantele. De la sinucidere până la crimă.

UPDATE 4 Poliţia Timiş a anunţat că „în urma investigaţiilor preliminare, poliţiştii au stabilit că ar fi oseminte din trupul unui bărbat. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ucidere din culpă”.

UPDATE 5 Principala variantă de lucru a anchetatorilor este că bărbatul s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice și a ajuns cu mașina pe câmp. S-a împotmolit și încercând să iasă de pe câmp s-a afundat cu roțile. A accelerat până când a luat foc mașina, dar nu a mai reușit să ajungă pe drum. Ancheta continuă.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.