Alin Nica despre evoluția relației cu Dominic Fritz: „Dorim să eliminăm acea...

Alin Nica despre evoluția relației cu Dominic Fritz: „Dorim să eliminăm acea lipsă de comunicare dintre instituții care a viciat dezvoltarea Timișoarei și Timișului vreme de decenii”

2
DISTRIBUIȚI

Greu s-a înființat alianța locală dintre PNL și USR, însă se pare că acum colaborarea este consolidată. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a declarat, luni, că are o relație excelentă și întâlniri periodice cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

„În cele 100 de zile de mandat am avut mai multe întâlniri cu Dominic Fritz. Colaborarea dintre cele două entități pe care le conducem este una corectă. Chiar dacă la început partenerii noștri au avut îndoieli în ceea ce privește dorința noastră sinceră de a lucra împreună pentru Timișoara și pentru Timiș, deja am stabilit împreună cu primarul Dominic Fritz să ne întâlnim regulat pentru a analiza problemele de interes comun și să găsim soluții comune pentru a le rezolva.


Dorim să eliminăm acea lipsă de comunicare dintre cele două instituții care a viciat dezvoltarea Timișoarei și Timișului vreme de decenii și să deschidem o eră a consolidării și cooperării administrative. Avem numeroase proiecte comune pentru Timișoara, Consiliul Județean este partener activ în marile proiecte ale Timișoarei”, a afirmat Alin Nica.

Liderul CJT a mai spus că va merge împreună cu Dominic Fritz la București pentru a se întâlni cu autoritățile centrale. Vizita ar fi trebuit să aibă loc luna trecută, dar a fost amânată întrucât primarul s-a infectat cu coronavirus.

„Am convenit împreună cu primarul Dominic Fritz să mergem împreună la București pentru susținerea tuturor proiectelor majore ale Timișoarei și Timișului ori de câte ori este nevoie și ori de câte ori este necesar. Noi, aici, la Consiliul Județean îl vom ajuta pe Dominic Fritz și echipa dumnealui de la Primăria Timișoara și îl vom susține ori de câte ori va fi necesar pentru că doar lucrând împreună vom reuși să ridicăm Timișul și Timișoara la nivel european”, a mai spus Alin Nica.

2 COMENTARII

  1. Timişoara merită centură ocolitoare in regim de Autostradă!Ce are Constanţa şi noi nu avem de ei merită?
    Suntem chiar mai strategici poziţionați!
    KaKaO politicians!
    It’s a mess!
    We deserve much more & better!

  2. Centura ocolitoare a pornit pe vremea guvernării lui Călin Dobra (PSD), pe motiv (total mincinos) că studiile de trafic nu indică necesitatea a 4/6 benzi, deși construirea de depozite logistice și distribuție de la marginea orașului a explodat în ultimii ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.