Next Level Tatoo Family: vinil și videoclip din dragoste pentru tatuaje și...

Next Level Tatoo Family: vinil și videoclip din dragoste pentru tatuaje și muzică rock

0
DISTRIBUIȚI

Melomanii autohtoni au parte de o frumoasă surpriză sub genericul Next Level Family, un proiect care a lansat melodia „Next Level“, piesa având parte și de o apariție pe vinil și un videoclip lansat azi. Next Level Family e un proiect muzical care a pornit dintr-o prietenie frumoasă și din pasiunea pentru tatuaje și rock, într-un cuvânt, artă.

„Din acel punct și până în momentul actual, ni s-au alăturat și alți prieteni, artiști, care pe lângă valoarea lor profesională, au rezonat cu acest vis frumos, nonconformist și intens, formând o familie.


Plecând de la ideea «tatuaje și rock» am ajuns într-un punct la care nimeni nu se putea gândi, rezultând un single (pe vinil, în ediție de lux și digital) și chiar un videoclip. Familia noastră în acest proiect înseamnă Adrian «Baciu’» Igrișan, Costi Azoiței, Monica Anghel, Luminița Anghel, FreakaDaDisk, Toni Dijmărescu, Andrei Coman cât și artistii salonului, Moshu, Dan, Marius, Vlad, Carol, Luci“, au transmis inițiatorii acestui proiect.

Vă reamintim că Adrian „Baciu’” Igrișan, alături de colegii săi din formația Cargo va susține un concert în cadrul manifestărilor incluse în Ziua Timișoarei, duminică 1 august, după ora 20 în Piața Libertății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.