A murit Marius Leonte, artistul care a coordonat realizarea sculpturilor amplasate lângă...

A murit Marius Leonte, artistul care a coordonat realizarea sculpturilor amplasate lângă Parcul Copiilor

0
DISTRIBUIȚI

Este doliu în lumea artistică. Marius Leonte a încetat din viață.

Artist vizual cunoscut, acesta a adus la Timișoara proiectul Instalart, promovând astfel în orașul de pe Bega singurul eveniment major de design.

Leonte le era cunoscut timișorenilor din 2003, când a coordonat realizarea unui proiect rămas parțial controversat, Parcul de Sculptură Artuborg, demers, prin care Timișoara a primit cadou opere de artă realizate de cei mai reprezentativi artiști vizuali contemporani.

O controversă și mai mare a stârnit la București, unde sculptura sa în formă de falus imens din Piața Revoluției a fost demolată de Primăria Capitalei.

„Sculptura lui Marius Leonte poartă, în contorsiunile și echilibristica ei uneori funambulescă, încrederea în fermitatea ultimă a unei verticalități păstrate cu greu, la fel ca și accesibilitatea fundamentală a lucrurilor lumii, oricât de absconse, dure, țepoase sau tăioase ar fi ele.


Aceste certitudini de ultim nivel sunt, la suprafață, mereu și violent contrazise de torturile prin care se menține verticala, de numeroasele rupturi și spărturi ce dezgolesc vulnerabilitatea formelor durabile, aparent stabile. Sculptura sa e lucrătura neîncetată a dubiului în materia perenului”, spunea în anul 2012 Erwin Kessler despre Marius Leonte.

Născut la Brăila în anul 1964, Marius Leonte a urmat Facultatea de Arte Decorative și Design, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, precum și Facultatea de Arte Plastice, specializarea Sculptură, cu profesorii Mircea Spătaru și Darie Dup, la Academia de Arte Frumoase/Universitatea de Arte București.

A avut numeroase expoziții personale și de grup în țară și în străinătate și a participat la diverse simpozioane.

În anul 1999 a primit Premiul „George Apostu” pentru sculptură, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici, România, iar în 2002 i s-a înmânat Premiul pentru Artă Monumentală, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România.

În octombrie 2016 spunea la emisiunea PRESSALERT Live că „arta nu e pentru toată lumea”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.