Noi controale făcute de polițiștii timișoreni, alături de angajați ISU şi ITM....

Noi controale făcute de polițiștii timișoreni, alături de angajați ISU şi ITM. Câte amenzi au dat

0
DISTRIBUIȚI

În data de 11/12 septembrie, în intervalul orar 19.00 – 03.00, poliţişti de ordine publică, investigații criminale, sisteme de securitate, jandarmi împreună cu angajați din cadrul ISU Timiș și ai ITM, au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza de competență a Poliției Municipiului Timișoara.

S-a dorit, astfel, prevenirea infracționalității stradale, a faptelor cu violență, precum și prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2.

Au fost legitimate 53 de persoane, verificate 26 de firme și controlate 17 autoturisme.

Polițiștii au dat 48 de amenzi, în valoare totală de 18.080 de lei, dintre care opt la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 4.000 de lei.

De asemenea, patru sancțiuni au fost aplicate la O.U.G.


195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier, în valoare de 580 de lei, și 36 de sancţiuni la Legea 55/2020, pentru nepurtarea măștii sanitare în spațiile închise, în valoare de 13.500 de lei.

De asemenea, polițiștii au retras trei certificate de înmatriculare și au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, patru permise de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.