Ample controale ale Poliției Rutiere în Timiș. Amenzi de zeci de mii...

Ample controale ale Poliției Rutiere în Timiș. Amenzi de zeci de mii de lei în doar câteva ore

0
DISTRIBUIȚI

Peste 500 de mașini au fost controlate, sâmbătă, în câteva localități din județul Timiș. Acțiunea de proporții a forțelor de ordine vine după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o mașină în care se aflau cinci minori, condusă tot de un minor fără permis, s-a răsturnat. Un tânăr a murit, iar ceilalți sunt răniți grav.

Astfel, în intervalul orar 16:00 – 00:00 polițiștii municipiului Lugoj și cei din cadrul celor trei secții rurale au au controlat 287 de autovehicule și au efectuat 219 testări cu aparatul alcooltest.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 54 de amenzi în valoare de 18.160 de lei, fiind reținute cinci permise de conducere, dintre care trei pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.


Totodată, au fost retrase șase certificate de înmatriculare.

Cu ocazia activităților de control desfășurate, polițiștii rutieri au constatat două infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care una pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și una pentru conducerea pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive (canabis).

De asemenea, tot sâmbătă, în intervalele orare 09:00 – 13:00 și 18:00 – 00:00, polițiștii orașului Jimbolia împreună cu Secția 2 Rurală Săcălaz au acționat pe raza localităților Cărpiniș, Iecea Mare și Jimbolia, unde au controlat 245 de autovehicule și au legitimat 269 de persoane.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 110 amenzi în valoare de 42.140 de lei, dintre care 96 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002. Abaterile rutiere constatate au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, pentru nepurtarea centurii de siguranță și abateri în rândul bicicliștilor.

14 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020.

A fost reținut un permis de conducere. Totodată, au fost retrase șase certificate de înmatriculare.

Cu ocazia activităților de control desfășurate, polițiștii rutieri au constatat o infracțiune la regimul circulației rutiere, respectiv conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

IPJ Timiș a anunțat că acțiunile de acest gen vor continua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.