Bienala Națională de Artă Fotografică, dedicată memoriei timișoreanului Liviu Tulbure, și-a desemnat...

Bienala Națională de Artă Fotografică, dedicată memoriei timișoreanului Liviu Tulbure, și-a desemnat câștigătorii

0
DISTRIBUIȚI

Bienala Națională de Artă Fotografică „IMAGO 2021”, organizată de Muzeul Național al Banatului în colaborare cu Asociația Fotografică f:5,6, care a avut ca temă Aerul, și-a desemnat câștigătorii acestei ediții, care a fost dedicată memoriei fotografului Liviu Tulbure, fost angajat al muzeului mai bine de trei decenii.

Juriul, alcătuit din dr. Stelian Acea – președinte – dr.


Gheorghe Șfaițer, dr. Cristian Graure, Mariana Matyas și Radu Tulbure, a acordat locul I fotografului clujean Mircea Albu, decanul de vârstă al participanților, pentru fotografia „Aș vrea să zbor”, căruia i-a fost înmânat trofeul Liviu Tulbure, iar pe următoarele două locuri, câștigători au fost desemnați Virgil Babușcov din Timișoara, cu lucrarea „O lume diferită”, și Marian Plaino din București, cu lucrarea „Salt spre cer”, el fiind premiat și la edițiile a II-a și a III-a a bienalei.

Cea de-a V-a ediție a bienalei a strâns laolaltă 23 de fotografi cu vârste cuprinse între 18 și 78 de ani, cei mai mulți din Timișoara, dar și din Dumbrăvița, Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare, Blaj, București, Focșani, Galați și Sfântu Gheorghe. Aceștia au trimis 109 fotografii, dintre care 68 au fost selectate pentru faza finală, și, potrivit organizatorilor, aceasta a fost cea mai bună ediție de până acum din punct de vedere calitativ.

Lucrările selectate pot fi văzute în cadrul expoziției „IMAGO 2021”, în mansarda B1 a bastionului Theresia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.