Doi tineri, bănuiți că au ucis un bărbat, la o fermă. Unul...

Doi tineri, bănuiți că au ucis un bărbat, la o fermă. Unul a fost prins, celălalt este căutat de polițiști

0
DISTRIBUIȚI

Doi tineri, de 26 și 29 de ani, sunt bănuiți că au omorât joi seara un bărbat de 60 de ani la o fermă din extravilanul localității Şagu, județul Arad. Unul dintre ei a fost prins, iar cel de-al doilea este căutat de polițiști.

Potrivit IPJ Arad, polițiștii au fost sesizați joi seara despre prezența cadavrului unui bărbat, într-o fermă din extravilanul localității Şagu.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că victima, un bărbat de 60 de ani din Arad, ar fi murit în urma unor traumatisme în zona capului.


De asemenea, polițiștii au stabilit că din locul unde fusese găsit cadavrul lipsesc mai multe bunuri: două televizoare LCD, un autoturism și aproximativ 800 de litri de motorină, care se găseau într-un rezervor de tractor.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au făcut trei percheziții la domiciliile a trei bărbați din localitatea Mănăștur. La domiciliul unui tânăr de 26 de ani a fost găsit unul dintre televizoare și alte bunuri care ar fi aparținut victimei.

„Din investigațiile efectuate în cauză și în urma probatoriului administrat, s-a stabilit că cel în cauză, împreună cu un alt tânăr, de 29 de ani, din localitatea Satchinez, județul Timiș, ar fi comis fapta, iar o parte din bunurile sustrase ar fi fost comercializate în județul Timiș”, a transmis sâmbătă IPJ Arad.

Tânărul de 26 de ani a fost dus la audieri, iar celălalt este căutat de polițiști.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru omor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.