Operațiune a DIICOT în această dimineață – polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara percheziționează cinci locații din județele Timiș și Caraș-Severin, fiind vizați trei medici de familie, acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, zădărnicirea combaterii bolilor, fals informatic și fraudă informatică.
Cei trei medici de familie din Timișoara, Lugoj și Reșițe erau cei care implementau în sistem datele pentru obținerea de certificate de vaccinare anti-covid în fals, fiind trimise doar buletinele de identitate ale doritorilor.
În perioada 2021 – 2022, membrii grupării infracționale, aflați în legătură cu diverși medici, ar fi intermediat obținerea, în mod ilegal, de certificate care atestă vaccinarea anti Covid-19, pentru mai multe persoane interesate, în schimbul unor sume de bani. După ce intermediarii trimiteau datele medicilor, în decurs de aproximativ două săptămâni, clientul ar fi primit certificatul verde de vaccinare valid, emis pe numele său, având toate datele personale implementate în sistemul informatic al D.S.P. Prețul plătit pentru un astfel de certificat era între 300 și 400 de euro.
În urma investigațiilor efectuate au fost identificate aproximativ 8.000 de persoane din întreaga țară, care au beneficiat de serviciile membrilor grupării, persoane ce au obținut certificate de vaccinare care atestă administrarea unei doze de vaccin anti Covid-19 sau chiar schema completă.
Prima fază a operațiunii s-a derulat în martie când au fost ridicați intermediarii din această afacere, iar astăzi s-a ajuns la cei trei medici care urmează să fie duși pentru audieri la sediul DIICOT Timișoara.
doctori de respectat……sa te fereasca dumnezeu sa ai martori impotriva ta la vreun proces acesti doctori…..faci puscarie 3/5/7 ani …doar is CREDIBILI……nu au scrupule pentru bani….99%din ei
DIICOT A AUZIT DE MAFIA IMOBILIARĂ DIN TIMIŞOARA CARE CONSTRUIEŞTE BLOCURI AGLOMERAT ŞI ÎNGHESUIT, AFECTÂND SĂNĂTATEA ŞI VIAŢA CETĂŢENILOR, ÎN GRUP ORGANIZAT CU PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL, CARE LE DĂ ACTE CU DEROGARE DE LA LEGE ???