Pietonii și motocicliștii, în vizorul polițiștilor rutieri. Peste 60 de amenzi în...

Pietonii și motocicliștii, în vizorul polițiștilor rutieri. Peste 60 de amenzi în doar câteva ore

0
DISTRIBUIȚI

Ieri, în intervalele orare 09:00 – 13:00 și 14:00 – 17:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au acționat în municipiul Timișoara pentru combaterea abaterilor săvârșite de pietoni. Tot ieri, în intervalul orar 17:00-21:00 polițiștii Biroului Rutier Timișoara și cei ai Serviciului Rutier Timiș, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român Timșoara au acționat în municipiul Timișoara, în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră, precum și cu privire la verificarea stări tehnice a motocicletelor/ mopedelor.

Polițiștii au controlat 21 de motociclete, 11 autoturisme și au legitimat 57 de persoane, fiind efectuate 18 testări cu aparatul etilotest și 13 testări cu aparatul DrugTest.

În urma activităților efectuate au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.080 de lei, pentru nerespectarea prevederilor rutiere, conform O.U.G.


195/2002R.

Dintre acestea 41 de sancțiuni au fost aplicate pietonilor.

De asemenea, au fost retrase cinci certificate de înmatriculare și au fost reținute opt permise de conducere: trei pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, unul pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire, unul pentru neacordarea priorității de trecere autovehiculelor care au acest drept și trei pentru alte abateri.

„Conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulaţie intensă, să se asigure corespunzător la schimbarea direcţiei de mers şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră. Păstrați o distanță corespunzătoare față de autovehiculul care circulă în fața dumneavoastră, pentru a putea opri în condiții de siguranță atunci când acesta frânează brusc. În condiţiile unui trafic aglomerat, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule. Dați dovadă de responsabilitate în trafic, conduceți preventiv, fiți atenți și nu vă grăbiți. Polițiștii vor acționa și în zilele următoare pentru prevenirea evenimentelor negative”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.