Poveste din Fabric, în pași de dans, în Parcul „Regina Maria”

Poveste din Fabric, în pași de dans, în Parcul „Regina Maria”

0
DISTRIBUIȚI

Proiectul cultural intitulat „Spotlighting Timisoaraʹs Heritage through Dance” (Descoperă patrimoniul Timișoarei în pas de dans), lansat de clubul de dans sportiv „Magnum Team”, care dorește să pună în evidență patrimoniul cultural din cartierele istorice ale orașului și este parte a programului cultural Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, a programat un nou „episod”.

Acesta este continuarea a două proiecte precedente, „În pași de dans prin clădiri de patrimoniu”, realizat de „Magnum Team” în 2021, și „Spotlight Heritage Timișoara”, materializat de Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului.

Primul spectacol de teatru-dans, intitulat „Lumea Valeriei”, a fost inspirat din viața Valeriei Pintea și s-a desfășurat în cartierul Iosefin, pe Podul de Fier, fiind unul cu mare succes la public, atât datorită farmecului poveștii și a dansului, cât și pentru  componentele de realitate virtuală și augmentată, iar al doilea spectacol are în centrul său, ca toate cele ce vor urma, tot un personaj feminin. Este vorba despre Else Kornis, (1889 – 1983), o evreică născută în Praga, poetă, scriitoare, traducătoare, care a avut strânse legături cu viața artistică a Timișoarei din acele vremuri.


Povestea, istorisită de Geza Kornis, fiul ei, așa cum apare în cartea „Memoria salvată”, coordonată de Smaranda Vultur și Adrian Onică, va fi narată de către artistul liric Marius Goșa.

Spectacolul este inspirat din expoziția „Cartierul Fabric – Lumi în destine”, organizată în 2021, care cuprinde istorii ale locuitorilor Fabricului, intervievați de echipa condusă de prof. univ. dr. Smaranda Vultur, coordonator al Grupului de Istorie Orală și Antropologie Culturală. Momentele de dans descriu scene din viața de zi cu zi a copiilor de odinioară, întîlniri ale elitei artistice a vremii sau secvențe dintr-o nuntă evreiască, toate acestea în decorul asigurat de clădiri reprezentative ale cartierului.

Evenimentul va avea loc în 9 septembrie, în Parcul „Regina Maria” din Fabric, de la ora 20:00, și va beneficia de tehnologie digitală și elemente de realitate augmentată, realizate de o echipă a proiectului „Spotlight Heritage Timișoara”, de la Universitatea Politehnica Timișoara.

Celelalte evenimente din cadrul acestui proiect al clubului de dans „Magnum Team”, care vor ilustra povești din alte două cartiere istorice ale orașului, Elisabetin și Cetate, vor fi programate în lunile ce urmează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.