Bilanț pentru POR 2014 – 2020, la ADR Vest. Câți bani europeni...

Bilanț pentru POR 2014 – 2020, la ADR Vest. Câți bani europeni au ajuns în județele din vestul țării

1
DISTRIBUIȚI
Sorin Maxim

Peste 900 de proiecte cu finanțare europeană au fost contractate până acum prin Programul Operațional Regional 2014-2020 în Regiunea Vest, valoarea totală a acestora fiind de aproape 1,15 miliarde de euro care au fost sau urmează să fie investiți în regiune, până la finalul acestui ciclu.

În județul Arad au fost atrași peste 219 milioane de euro care au fost investiți în 161 de proiecte, în Caraș-Severin sunt 127 de proiecte cu o valoare totală de 244,19 milioane de euro, Hunedoara are 261 de proiecte totalizând peste 332 milioane de euro iar Timișul are 357 de proiecte cu o valoare totală de aproape 350 de milioane de euro. Investițiile vizează 119 instituții de învățământ construite, reabilitate sau dotate, 17 ambulatorii și tot atâtea unități de primiri urgențe reabilitate și dotate, 158 de ambulanțe achiziționate, peste 10.000 de apartamente reabilitate termic, peste 40 de centre sociale construite, reabilitate și modernizate și peste 230.000 de persoane sprijinite din rândul celor care trăiesc în zone urbane marginalizate. Peste 350 de kilometri de drumuri publice sunt în diferite stadii de reabilitare sau modernizare și tot cu ajutorul banilor europeni, regiunea va avea peste 220 de mijloace de transport în comun noi, 56 kilometri noi de piste de biciclete și peste 530 km rețea iluminat public creată, modernizată, extinsă. Prin Regio-POR 2014-2020 a fost sau urmează să fie creată sau modernizată o suprafață de 620.000 de metri pătrați de spații verzi în întreaga regiune vest, 360 de metri pătrați de infrastructură publică a fost sau urmează să fie reabilitată în stațiunile turistice, iar 25 de obiective de patrimoniu au fost restaurate sau sunt în curs de restaurare. În mediul privat, au fost finanțate aproape 500 de IMM-uri și s-au înființat peste 1.700 de locuri de muncă.

„Regiunea Vest stă foarte bine în ceea ce privește procentul sumei contractate raportat la suma alocată prin program. Să ne reamintim că inițial avusesem alocate 654 milioane de euro, ceea ce era oricum un record pentru regiunea noastră prin Regio-POR, iar suma contractată a ajuns la aproape 1,15 miliarde de euro, cu 78% mai mult, procent ce ne plasează pe locul 2 la nivel național. În ceea ce privește ținta de absorbție, suntem la 96% din ținta pentru acest an, dar ne așteaptă un 2023 în care trebuie să muncim și mai mult împreună cu beneficiarii, pentru ca investițiile să se traducă în rezultate concrete pentru locuitorii regiunii” a conchis Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

În ce privește Programul Regional Vest 2021-2027, care are o sumă alocată de peste 1,18 miliarde de euro, până la finalul acestui an, ADR Vest își propune să lanseze primele patru ghiduri spre consultare publică, pentru microîntreprinderi, unități administrative și universități de stat, urmărindu-se sprijin pentru microîntreprinderi, eficiență energetică în clădiri publice, drumuri județene și investiții în universități.


Valoarea totală a acestor apeluri depășește suma de 200 de milioane de euro, iar forma finală a ghidurilor urmează să fie publicată în luna martie a anului viitor. Alte șapte ghiduri vor fi lansate în consultare publică până în luna aprilie a anului viitor. Ele se vor adresa UAT-urilor (individual sau în parteneriat cu actori relevanți, inclusiv ONG-uri), IMM-urilor, precum și parteneriatelor dintre membrii ecosistemului de inovare din regiune. Valoarea totală a acestor apeluri depășește suma de 400 de milioane de euro.

Totodată, Regiunea Vest va beneficia de un centru de digitalizare intitulat DigiVest, care va fi lansat în luna ianuarie și va oferi competențe și opinii abilitate în zona de digitalizare oricărei autorități publice sau companii care va vrea să realizeze un proiect de digitalizare. Acesta va fi completat și de o agenție de inovare a regiunii, care va oferi în mod permanent consultanță companiilor și universităților și va face legătura între ele. Efectul se va vedea odată cu Programul Regional Vest 2021-2027, acolo unde vor exista alocări financiare pentru zona de digitalizare atât pentru IMM-uri, cât și pentru autoritățile publice locale. DigiVest va oferi servicii de inovare, sfaturi de finanțare, formare și dezvoltare a competențelor necesare pentru o transformare digitală de succes. În perioada următoare, el își propune să contribuie inclusiv la agregarea datelor digitalizate de autorități. Centrul, finanțat de Comisia Europeană, va face parte din rețeaua European Digital Innovation Hubs iar onsorțiul proiectului va fi coordonat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, care are drept parteneri Clusterul Regional Tehnologia Informației și Comunicațiilor și Asociația Tehimpuls.

„2023 va fi un an al provocărilor pentru Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Atât proiectele pe care le implementăm prin Regio-POR 2014-2020, cât și cele prin care urmează să investim în regiune prin Programul Regional Vest 2021-2027 fac din anul următor unul care poate contribui în mod marcant la modul în care va arăta regiunea noastră în viitor. Pentru că e timpul să realizăm pasul spre următorul nivel, unul în care decalajele dintre noi și regiunile prospere ale Europei să fie reduse spre minimum”, a concluzionat Sorin Maxim.

1 COMENTARIU

  1. Nominalizati si voi concret proiectele, ce s-a construit, ca nu prea se vede. Ca s-au cheltuit multi bani probabil ca asa e, pana vine Laura K mai e putin. Deja se simte tremurul. Drumul asta catre A1 prin Dumbravita , este de tot rahatul, apropo…poarta de intrare in orasul capitalei culturale. Cartierele sunt lasate de izbeliste . peisaje sinistre cu blocuri cenusii , strazi sparte de cartier…etc etc…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.