Peste 87 de tone de materiale pirotehnice au fost confiscate

Peste 87 de tone de materiale pirotehnice au fost confiscate

0
DISTRIBUIȚI

Mii de controale au fost făcute de polițiști în ultima lună și au fost confiscate peste 87 de tone de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de peste 5 milioane de lei, anunță, sâmbătă, Poliția Română.

Polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Direcției de Ordine Publică, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Poliție Transporturi, Direcției Rutiere și Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, au declanșat în urmă cu mai bine de o lună, la 21 noiembrie, acţiunea naţională „Foc de artificii 2022-2023”, care are ca scop creșterea siguranței cetățeanului, prin activităţile de prevenire şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.

Polițiștii au cooperat cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale – inspectoratele teritoriale de muncă și Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

„Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare, de către societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice, în vederea sancţionării acestora conform prevederilor legale”, potrivit Poliției Române.

Astfel, în perioada 21 noiembrie – 22 decembrie 2022, au fost efectuate 2.675 de controale în complexe, pieţe şi alte obiective și 216 percheziții.

De asemenea, au fost controlate 1.098 de persoane fizice şi juridice autorizate, iar 704 persoane fizice și juridice neautorizate au fost identificate și sancționate conform prevederilor legale în vigoare.

Totodată, au fost constatate 742 de infracțiuni, care sunt cercetate în 647 de dosare penale, de comiterea faptelor fiind bănuite 767 de persoane.

Au fost aplicate 166 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 234.050 de lei și indisponibilizate, în vederea confiscării, peste 87 de tone de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de 5.259.524 de lei.

Potrivit Poliției, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept; comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice.


În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.

Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.