
În aşteptarea ridicării interdicţiei la transferuri, Politehnica Timişoara are şase jucători semnaţi în această iarnă. A fost confirmat şi finlandezul Onni Tiihonen, jucător care era deja înregimentat conform „principalului” Octavian Benga. Mijlocaşul central a semnat până în vară, cu drept de prelungire pe încă un sezon.
Tiihonen (22 ani), aşa cum anunţam încă din decembrie, era o ţintă de transfer pentru alb-violeţi şi a fost prezent la echipă încă de la reunire. Mai mult, el a arătat un joc solid în primul test al iernii, sâmbătă, cu Timişul Şag (scor 4-0), când a şi deschis scorul.
Primul finlandez de pe Bega a venit în ţară în septembrie, dar în Liga 3, la Viitorul Dăeşti, unde a activat din septembrie şi până a plecat de la echipă antrenorul Călin Cojocaru, în noiembrie, evoluând în zece partide şi marcând un gol la acest nivel. Înainte de a sosi în România a fost jucătorul prim-divizionare feroeze AB Argir, pentru care a jucat în 14 meciuri de campionat şi două de cupă, fără a marca. Cel mai mult a evoluat în ţara natală, la IF Gnistan, cu care a şi promovat în eşalonul secund. PKKU şi NJS sunt numele celorlaltor grupări finlandeze la care a activat.
„Eu cred că stafful și jucătorii fac o treabă foarte bună acum, cred că muncim împreună ca o familie, construim ceva nou, împreună. Cred că pentru mine, până acum, a fost o bună perioadă de pregătire”, a declarat Onni Tiihonen pentru site-ul clubului.
Următorul test al lui Poli va fi sâmbătă, la Baza 2, cu Avântul Periam (Liga 3).
Sprijin de la „Druckeria 360″ şi „Poli of America SG / Polişti în America”
Cu un buget golit în toamnă, Poli a ajuns în iarnă la 17 despărţiri în acest sezon, număr record, atât din cauza formei sportive a celor plecaţi sau/şi a salariilor mari pe care aceştia le aveau. În contextul în care un sponsor partener principal a făcut un pas în spate, druckerii s-au mobilizat şi la finele toamnei au virat 70.000 de lei în conturile clubului. Situaţia a rămas în continuare precară în privinţa lichidăţilor, adunându-se la un moment dat aproape două luni de neplată către jucători. Suporterii s-au implicat din nou la finele săptămânii trecute. De această dată „economiile” comunităţilor poliste din diaspora vor fi folosite pentru club.
Altfel, în această iarnă, fanii s-au remarcat iarăşi prin numeroase acte de caritate, inclusiv cu sprijin financiar pentru victimele accidentului din Petroşani sau prin amenajarea unui spaţiu de joacă la clinica de Pediatrie a Spitalului Județean.
În continuare la Poli se caută diverse variante de redresare. La meciul cu Timişul Şag, de după gard, a asistat şi fostul goalkeeper Costel Pantilimon, vehiculându-se o implicare a sa în viitorul apropiat.