Război în Ucraina, ziua 375. Scholz: ”Putin trebuie să înțeleagă că nu...

Război în Ucraina, ziua 375. Scholz: ”Putin trebuie să înțeleagă că nu va reuși cu această invazie”. UPDATE Sirene de raid aerian în toată țara

0
DISTRIBUIȚI
Foto: arhivă

Vladimir Putin trebuie să înțeleagă că nu va triumfa în Ucraina și că retragerea trupelor sale este necesară înainte ca discuțiile de pace să poată avea loc, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, la CNN.

„După părerea mea, este necesar ca Putin să înțeleagă că nu va reuși cu această invazie și cu agresiunea sa imperialistă, că trebuie să își retragă trupele. Aceasta este baza pentru discuții”, a declarat Scholz pentru CNN.

Scholz a declarat că el crede că Ucraina este „pregătită pentru pace”.

Întrebat despre un posibil acord pentru a pune capăt războiului – poate prin faptul că Ucraina ar recunoaște că nu va recuceri Crimeea sau părți din regiunea estică Donbas – Scholz a spus că deciziile pot fi luate doar cu implicarea Kievului.

„Nu vom lua decizii în locul lor.


Îi sprijinim”, a spus el.

Apoi a continuat: „Le-am spus (Ucrainei) că pot merge pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ei lucrează pentru a face progrese în ceea ce privește toate criteriile care sunt importante pentru acest lucru. Cred că ei știu că suntem pregătiți să organizăm un anumit mod de garanții de securitate pentru țară, în vremuri de pace viitoare, dar nu suntem încă acolo”.

UPDATE Sirenele de raid aerian au pornit luni dimineață în toate regiunile din Ucraina, potrivit Sky News.

Alertele de raid aerian se aud luni în toată Ucraina. Totuși, nu există informații privind eventuale victime și ținte lovite.

Atacul aerian are loc în timp ce pe front soldații ucraineni reușesc să își mențină pozițiile în apropierea orașului Bakhmut din estul regiunii Donețk.

În ultimele săptămâni, bătălia pentru oraș a devenit una dintre cele mai aprige din război.

Deși experții militari spun că Bakhmut nu are nicio valoare strategică, orașul a devenit un punct cheie în bătălia din estul Ucrainei atât pentru ucraineni, cât și pentru ruși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.