Război în Ucraina, ziua 429. Kievul, pregătit pentru ofensiva de primăvară

Război în Ucraina, ziua 429. Kievul, pregătit pentru ofensiva de primăvară

0
DISTRIBUIȚI

Kievul afirmă că etapa pregătitoare a ofensivei sale sale de primăvară se termină, în timp ce bilanţul persoanelor ucise în urma atacului rusesc cu rachete de vineri a crescut la 26 de morţi, relatează France Presse.

„Pregătirile se apropie de sfârşit”, a declarat ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov, referindu-se la contraofensiva pe care ţara sa vrea s-o lanseze pentru a recuceri teritoriile ocupate în estul şi sudul ţării de către Rusia.

„Echipamentul a fost promis, pregătit şi parţial livrat. Într-un sens larg, noi suntem pregătiţi”, a afirmat el într-o conferinţă de presă. „Când va vrea Dumnezeu, când condiţiile meteorologice vor fi favorabile şi la decizia comandanţilor, o vom face”, a adăugat ministrul ucrainean.

Cu câteva ore înainte, mai multe lovituri cu rachete de croazieră ruseşti, primele de amploare de la începutul lunii martie au atins imobile de locuit, provocând moartea a cel puţin 23 de persoane la Uman (centru), a altor două la Dnipro (centru-est) şi a unui bărbat de 56 de ani găsit sub ruinele casei sale în regiunea Herson (sud).

„Fiecare atac, fiecare act pervers împotriva ţării noastre şi a poporului nostru apropie statul terorist de eşec şi de pedeapsă”, a reacţionat pe Telegram preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a cerut o „ripostă” internaţională împotriva „terorii ruse”.

Zelenski a cerut mai multe arme aliaţilor occidentali ai Kievului pentru a-şi apăra ţara. „Apărare antiaeriană, o forţă aeriană modernă, fără care o apărare antiaeriană eficientă este imposibilă – artilerie, vehicule blindate. Tot ceea ce este necesar pentru a asigura securitatea oraşelor noastre, a satelor noastre atât în interiorul ţării, cât şi pe front”, a enumerat Zelenski într-un mesaj video în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

„Numai răul absolut poate dezlănţui o asemenea teroare împotriva Ucrainei”, a spus Zelenski, exprimându-şi satisfacţia că exista unitate în Europa în ceea ce priveşte pedepsirea celor responsabili.

Rusia a afirmat la rândul său că ar fi bombardat „puncte de desfăşurare temporară a unor unităţi de rezervă ale forţelor armate ucrainene” cu „arme de înaltă precizie”.

„Toate ţintele vizate au fost atinse”, a afirmat Ministerul rus al Apărării.

La Uman, oraş cu 80.000 de locuitori, un imobil de locuit a fost spintecat de o rachetă, iar echipe de intervenţie scoteau corpuri, în timp ce persoane înfricoşate aşteptau veşti despre rudele lor, a observat reporterul AFP.

Cel puţin 23 de persoane, între care patru copii, au murit în acest imobil, potrivit ultimului bilanţ dat publicităţii de Ministerul ucrainean de Interne.

O altă lovitură rusă asupra oraşului Dnipro (centrul-estul Ucrainei) a ucis „o tânără femeie” şi „un copil de trei ani”, a declarat primarul acestuia, Boris Filatov, pe Telegram.

Armata ucraineană a anunţat pe Telegram că a doborât „21 de rachete croazieră de tipul X-101/X-555 dintr-un total de 23, precum şi două drone”.

Perspectiva unei apropiate ofensive ucrainene, sprijinită de puternice echipamente occidentale, ar face să intre războiul într-o nouă etapă, după peste un an de conflict de înaltă intensitate.

De mai multe luni, Ucraina afirmă că vrea să lanseze un asalt decisiv pentru a inversa cursul invaziei ruse şi a elibera cele aproape 20% din teritoriul său ocupat, inclusiv peninsula Crimeea.

Pentru a-i veni în ajutor, ţările membre NATO şi parteneri lor au furnizat Ucrainei 230 de tancuri de luptă şi 1.550 de alte vehicule blindate, a anunţat joi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

Iar ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, şi-a exprimat vineri satisfacţia pentru sosirea în ţara sa a tunurilor Caesar provenite din Danemarca, fără ca totuşi să le precizeze numărul.


Copenhaga promisese în februarie să trimită 19 astfel de tunuri de fabricaţie franceză.

La rândul său, Rusia a mobilizat sute de mii de rezervişti.

În pofida sprijinului în prima linie a grupului paramilitar Wagner, forţele ruse nu reuşesc să cucerească integral Bahmut, oraş în estul Ucrainei pe care încearcă să-l ocupe de vara trecută, în bătălia cea mai lungă şi mai sângeroasă în acest război. Pentru Moscova ar fi vorba să obţină o victorie după mai multe eşecuri umilitoare anul trecut. Confruntările acolo au devenit mai dure, căci forţele speciale ruse luptă de acum în oraş, potrivit armatei ucrainene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.