Pita de Pecica a obținut recunoaștere europeană

Pita de Pecica a obținut recunoaștere europeană

0
DISTRIBUIȚI

Pita de Pecica a devenit produs de origine protejată, cu indicații geografice protejate, informează Consiliul Județean Arad.

În iulie urmează înregistrarea denumirii „Pită de Pecica” în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate „Pită de Pecica” (IGP), potrivit hotărârii Comisiei Europene.

„Este o realizare unică în județul Arad și extrem de rară și la nivel național! Felicit echipa care a lucrat la acest proiect, în primul rând pe sufletista doamnă Marinela Petran, directorul GAL Pecica și vicepreședinte al Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală.


Felicit si brutarii din Pecica pentru că duc mai departe tradiția pâinii pe vatră, dar și administrația pecicană, fiindcă a crezut în acest proiect. Ca președinte al Consiliului Județean Arad, că pecican, sunt mândru de această realizare!”, a transmis Iustin Cionca.

Cererea de înregistrare a denumirii „Pită de Pecica”, depusă de România, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Pita de Pecica este unul dintre cele mai puternice branduri gastronomice românești.

La Pecica a fost construit și un Muzeu al Pitei, unde este pusă în valoare această tradiție seculară de coacere a pâinii de casă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.