„De la Skopje la cer” – expoziție dedicată Maicii Tereza la Timișoara

„De la Skopje la cer” – expoziție dedicată Maicii Tereza la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Foaierul Palatului Administrativ din Timișoara va găzdui începând de luni, 30 octombrie, de la ora 17.00, expoziția „De la Skopje la cer”, dedicată vieții și activității Maicii Tereza. Prima prezentare a expoziției a avut loc în Italia, fiind apoi itinerată în Polonia, Slovenia, Japonia și Franța. La Timișoara, evenimentul este realizat, în parteneriat, de către Casa Memorială Maica Tereza din Skopje, Consulatul Republicii Macedonia de Nord la Timișoara și Consiliul Județean Timiș, și este finanțat de Ministerul Culturii al Republicii Macedonia de Nord.

Născută în 26 august 1910 la Skopje, Gongea Agnes Boiagiu și-a descoperit chemarea la 18 ani, când s-a alăturat ordinului catolic Loreto din Irlanda și a plecat spre Dublin în 1928. Aici a și primit numele de Maria Tereza, după numele Sf. Tereza din Lisieux, patroana misionarilor. A ajuns în India în 1929 și a fost primită ca soră în mănăstirea Loreto. În anul 1950, Papa Pius al XII-lea recunoaște oficial Misionarele Carității Maicii Tereza, ordin care promova dragostea pentru Dumnezeu, dragostea față de cei apropiați și dedicarea completă celor mai săraci dintre săraci.

Sub coordonarea Maicii a fost deschisă o casă pentru bolnavi terminali, un orfelinat, dar și un „oraș al păcii” care permitea îngrijirea bolnavilor de lepră, marginalizați de societatea indiană. De asemenea, împreună cu Prințesa Diana, Maica Tereza a inaugurat primul ospiciu pentru bolnavii de SIDA în New York. Maica Tereza a fost recompensată pentru activitatea ei cu numeroase premii, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace, primit la Oslo în 1979. S-a stins din viață în India, în 1997, și a fost canonizată în 2003 ca „Fericita Tereza de Calcutta” de către Papa Ioan Paul al II-lea.

Toate aceste momente sunt prezentate în cele 21 de piese expuse în Palatul Administrativ, care redau detalii despre viața Maicii Tereza.


Fotografiile și textele prezentate conțin crâmpeie din viața și activitatea ei de misionar umanitar, recunoscută în întreaga lume.

Explicațiile expoziției sunt în limba engleză, însă pentru vizitatori este pus la dispoziție un cod QR cu traducerea în limba română. Intrarea este liberă, iar expoziția poate fi vizitată până în data de 5 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.