Câștigătoare a premiului Nobel cu o poveste de viață cutremurătoare, în vizită...

Câștigătoare a premiului Nobel cu o poveste de viață cutremurătoare, în vizită la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

O altă laureată a premiului Nobel, Nadia Murad, va primi în 23 noiembrie, la ora 10:30, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest, iar de la ora 18:00  va susține o conferință intitulată „Personal Journeys, Audacious Actions and Global Impact”, în Aula Magna a Universității de Vest. Evenimentul, care  face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, va beneficia de traducere simultană, iar participanții care doresc să audieze traducerea vor putea folosi o aplicație gratuită a telefonului mobil (Interactio) și căștile personale.

Născută în 1993 la Kocho, în Irak, Nadia Murad este, din 2016, primul Ambasador ONU al Bunăvoinței pentru Demnitatea Supraviețuitorilor Traficului de Ființe Umane.


Pe când avea 19 ani, ea a fost răpită de Statul Islamic în nordul Irakului, alături de aproape 7.000 de femei și copii. Timp de trei luni, a trăit în captivitate și a fost supusă abuzurilor. A reușit, în cele din urmă, să scape, iar ulterior a ajuns în Germania, unde a început să militeze pentru drepturile omului. Nadia Murad s-a dedicat cauzei refugiaților, evidențiind situația dificilă a acestora, în special sclavia sexuală și traficul de femei și copii subjugați de Statul Islamic. În 2018, Nadia Murad a primit Premiul Nobel pentru Pace, la care mai fusese nominalizată încă o dată anterior.

Participarea la cele două evenimente se face cu înscriere prealabilă în formularul de pe link-ul  https://forms.gle/CSfaLhCgbnh3Jdbo9.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.