Fermierii care au venit cu tractoarele în centrul Timișoarei au suspendat protestul

Fermierii care au venit cu tractoarele în centrul Timișoarei au suspendat protestul

0
DISTRIBUIȚI

În timp ce fermierii care protestează de aproape trei săptămâni la Afumați, în apropiere de București, continuă să rămână în stradă, nemulțumiți de promisiunile guvernanților, cei din vestul țării  care au ieșit cu tractoarele în parcarea de la Modex din Timișoara, au decis vineri seara să suspende protestul. „Noi ne respectăm promisiunile și sper ca și conducerea ministerului Agriculturii să și-o respecte. Să sperăm că se va rezolva ceva și direcția pe care merge țara noastră să fie una bună. Doamne-ajută!”, e concluzia fermierilor care au venit cu cele 22 de tractoare în centrul orașului. Dacă inițial se preconizase un protest cu o sută de tractoare, acest lucru nu a fost posibil, deoarece, în urma înăspririi legislației după protestele de anul trecut, cele mai multe tractoare nu au inspecția tehnică periodică, nici fermierii nu sunt organizați în sindicate puternice, și sunt de părere că asociațiile cu legături în mediul politic nu îi reprezintă.

Marius Bogdan, unul din fermierii prezenți la Timișoara, spune că mai multe revendicări au fost aprobate în urma discuțiilor cu ministrul Agriculturii, mai ales că fermierii au cerut nu doar bani, ci și măsuri care nu necesită costuri. Principalele promisiuni ale guvernului prevăd suportarea în integralitate a accizei la motorina utilizată în agricultură, facilități de creditare disponibile din 15 februarie pe o perioadă de cinci ani cu o dobândă de 1,95% și Robor suportat de Ministerul Agriculturii, cu un plafon de un miliard de euro garantat de statul român, fiecare fermier putând beneficia de cel mult 30% din cifra de afaceri, o subvenție de 178 de euro pentru anul 2023, mai mare cu 2 euro față de anul anterior, acordarea în regim de urgență a plăților APIA până la sfârșitul lunii februarie, compensarea culturilor din primăvara anului 2023 pe lângă cei 100 de euro care se vor acorda pentru culturile agricole din toamna anului 2022, revizuirea legislației privind durata minimă a contractului de arendă și concesionare a pășunilor, derogarea GAEC 7 și GAEC 8 și compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectați de importurile din Ucraina prin adoptarea de culoare separate și monitorizarea importurilor prin sigilii electronice cu GPS în portul Constanța.


Produsele din Ucraina, care  ajung în România și nu numai pe diferite filiere, producând pierderi mari fermierilor români, continuă să rămână o problemă spinoasă, mai ales după ultimele declarații ale președintelui Klaus Iohannis, care a garantat un sprijin necondiționat pentru țara vecină, fără să țină seama de interesele legitime ale producătorilor români și de pagubele pe care aceștia sunt nevoiți să le suporte. Protestatarii din vestul țării spun că au acordat guvernului un răgaz până la sfârșitul lunii, iar dacă promisiunile nu vor fi respectate, vor recurge la alte forme de protest.

La rândul lui, inginerul agronom Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii în anii ʹ90 și apoi în guvernul Boc, totodată deputat de Timiș în mai multe legislaturi, susține că a luat legătura cu mai mulți fermieri din vestul țării și nu numai, și consideră că actuala situație a agriculturii din România și din alte țări europene este cauzată de deciziile administrative luate la nivelul Uniunii Europene de peste două decenii, care au dus la numeroase blocaje și dezechilibre, deoarece directivele europene nu au ținut seama de realități. Subvențiile acordate României, insuficiente și din cauza cifrelor raportate de guvernanți, blocarea cercetărilor sau politicile radical-ecologiste impuse crează probleme mari de competitivitate pentru fermierii români și au creat o dependență a țării de importuri, cu consecințe grave pentru agricultura românească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.