Îndrăgitul cantautor Ducu Bertzi a susținut duminică seara un concert „sold out”, pe malul Begăi, la Porto Arte în Timișoara, unde artistul cunoscut pentru hituri ca „M-am îndrăgostit numai de ea”, „Suflet fără chei” sau „Omul pădurii” a avut parte de un succes deosebit. Artistul născut în Sighetu-Marmaţiei a fost acompaniat de Constantin Neculae, la chitară, și de Irina Furdui, la vioară și ne-a acordat un interviu.
– La sfărșitul anului trecut ai susținut la Teatrul Național din București spectacolul Ducu Bertzi – 50 de ani de carieră. Cum a fost acest recital extraordinar pentru tine?
– A fost mai greu de organizat concertul aniversar decât cei 50 de ani care au trecut. Când vrei să punctezi într-un eveniment atâtea momente speciale… e destul de greu. Partea ușoară a fost că toți cei la care m-am gândit să fie prezenți… au fost de acord din prima. Au spus că intră în jocul pe care l-am gândit eu și fiul meu Rareș, care a fost cu organizarea. Toți cei invitați au cântat o piesă din repertoriul meu. Cristi Minculescu a cântat M-am îndrăgostit numai de ea, Dan Bittman a cântat Focul vânat e gonit de vânt, acompaniat de Marius Bațu, Maria Răducanu a cântat tot „Focul vânat”, dar o altă interpretare spre jazz, Mircea Vintilă a cântat „Și de-ar fi când va fi, iar duminică-ntr-o zi…”, Marius Bațu a cântat „Pe cine și câte cărări”. Cu cei de la TVA am făcut un moment special, fiindcă în trupa lor este și actorul Dorin Andone, care cântă foarte bine piesele lui Moțu Pittiș. Simțeam nevoia să fac un remember Florian Pittiș care pentru mine a fost farte important în acești 50 de ani de carieră. Am cântat împreună „Sfârșitul nu-i aici”. A fost un concert încărcat de emoție. După aceea toți mi-au spus că nu au simțit cum au trecut două ore și treisferturi de concert…
– Care au fost cele mai memorabile recitaluri din carieră?
– Am avut multe concerte speciale și dragi. Cel mai recent a fost cel de acum câteva zile de la Cluj inclus în seria Folk de Colecție. Acesta e un proiect în care am fost implicat alături de Victor Socaciu și Vasile Șeicaru. Din păcate Victor nu mai e printre noi… și anul ăsta i-am zis lui Vasile hai să reluăm conceptul. Colegii mei Constantin Nicolae și Irina Furdui au fost și ei excepționali. Am avut concertul meu, Vasile al lui și la final am cântat împreună. Am făcut și un remember Victor Socaciu și a fost chiar un concert de excepție. Un alt concert memorabil a fost în 2006 când am cântat alături der Florian Pittiș, Marius Bațu și Mihai Neniță. Concertul a fost filmat și există și un DVD. A fost special și pentru că știam atunci că Moțu Pittiș era destul de bolnav. Și pentru că nu-i plăcea să fie filmat… am reușit să-l conving pentru acest eveniment special. Care a rămas o mărturie.
– În zilele noastre mai are nevoie lumea de emoții muzicale?
– Oamenii au nevoie de emoție. Cei care vin la concertele noastre au așteptările lor, știu cam ce va fi în concertul nostru. Noi reușim să păstrăm această stare. Cred că dacă nu poți să transmiți o stare de emoție, totul e în zadar. Muzică face foarte multă lume și în ultimul timp se face mai mult zgomot și mai puțină muzică. Pe de altă parte… publicul când vine la sală nu e din prima conectat la starea de emoție. Vine de pe stradă de la treburile lui zilnice și trebuie să-l atragi încet – încet în această stare. Depinde cu ce piese intri la început. Și astea le-am învățat de la Moțu Pittiș. Contează mult reacția publicului. Dacă lucrurile pleacă din strat bine, e ușor. Dacă nu, încercăm altceva. Ne jucăm unii cu alții. Nici colegii mei nu știu de multe ori ce urmează. Avem niște puncte de reper în playlist… dar mai schimbăm.
– Ai o relație specială cu Timișoara. Cum ai văzut tu 2023 Capitală Culturală Europeană?
– Din păcate n-am fost invitat să cânt în acest context. Îmi pare rău, căci țin enorm la Timișoara. Dar… m-am bucurat că s-a întâmplat treaba asta. Știu de la Sibiu, după ce au fost capitală europeană au știut să deruleze cu succes și alte proiecte muzicale. Asta se va întâmpla și la Timișoara. De exemplu cu proiectul „Pune mâna pe chitară”, am fost și la Cluj și la Sibiu și anul acesta vrem să mai facem evenimente de genul ăsta.
– Ce părere ai de noua generație din muzica folk?
– Sunt mulți cântăreți noi, de mare calitate și cu impact la public.
De exemplu… Fără Zahăr au mare succes, au altă abordare, de care era nevoie. Ada Milea a venit cu un vibe nou în acest sens și care prinde foarte bine. Cosmin Vaman e un cantatutor cu texte foarte bune și tehnică de chitară foarte bună. De ani de zile am cunoscut în festivaluri multe fete care au câștigat premii și sunt foarte bune. Cu folk spre indie, texte foarte bine alese. Daria Boghean este foarte talentată… la fel și Jacqueline Crăciun, care are numai 18 ani. Dacă noi ăștia care mai facem festivaluri le dăm credit acestor tinere talente să urce pe scenă… lucrurile vor merge bine. Diana Porca e o altă cântăreață foarte interesantă. Eu încerc să promovez tinerele talente la emisiunea „Omul cu chitara”.
– Cât de mult contează virtuozitatea și cât contează abilitatea de a transmite emoții publicului, pentru un artist folk?
– Trebuie să găsești soluția fericită. Să ai și cât de cât o tehnică… dar să reușești să transmiți cât mai direct mesajul. Dacă te complici cu lucruri interesante dar care nu transmit emoții, nu e bine. Știu unii cântăreți de folk care atât de mult doreau să exceleze în tehnica de chitară că lumea nu mai știa ce se întâmplă… e un concert de chitară clasică sau de folk…
– Cum vezi în 2024 rolul pe care l-a jucat în țara noastră Cenaclul Flacăra?
– A făcut numai bine. Pe plan artistic noi toți ne-am lansat în cenaclu… în afară de Mircea Baniciu care avea deja o carieră cu Phoenix. Se recita la Cenaclu, de exemplu „Doina” lui Eminescu. Care pe vremea aia era interzisă și care nici în zilele noastre nu prea se dă nimeni în vânt după ea. Pentru textul ăsta cu „De la Nistru pân’ la Tissa/Tot românul plânsu-mi-s-a,/Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate”. Și-n zilele noastre vin la mine oameni care pe vremea Cenaclului Flacăra erau copii și care îmi spun ce mult a reprezentat asta pentru ei. Tot la Cenaclu s-a cântat și „Deșteaptă-te române”…
– Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
– Când nu sunt în turneu, stau acasă și mă uit la filme, la tenis… sau joc șah cu adversari din întreaga lume pe computer. Când sunt în turneu sunt pe pilot automat.
– Care sunt aspectele mai puțin plăcute din viața de turneu?
– Mai puțin plăcută e oboseala care apare câteodată. Seara la spectacol publicul te ia de proaspăt. Nu ai voie să-i spui că tu ești de o săptămână pe drum și eșt obosit. Vrei nu vrei trebuie să fii fresh. Au fost momente foarte grele. Mi-am pierdut tatăl, eram în turneu cu Cenaclul Flacăra și a trebuit să cânt. E complicat să nu poți ține evenimentele. Anul trecut am făcut o infecție și fiindcă nu am tratat-o cum trebuie, am fost spitalizat. Am pierdut vreo cinci concerte. Nu trebuie să se mai întâmple asta. E adevărat, artiștii trăiesc din concerte. Dar concertele sunt importante și din alt punct de vedere. De exemplu, dacă nu apari la un concert lumea poate să considere că ești neserios. Sau că tratezi publicul din orașul respectiv cu indiferență.
