Întreruperi în alimentarea cu apă pe mai multe străzi din Timişoara. Lucrările...

Întreruperi în alimentarea cu apă pe mai multe străzi din Timişoara. Lucrările anunţate de Aquatim

0
DISTRIBUIȚI

Aquatim a anunţat mai multe lucrări programate în această săptămână.

Astfel, mâine, 20 februarie, între orele 9-14 se va executa o conectare de conducte la intersecția străzilor Bârzava și Vidin: „Lucrările fac parte din proiectul CL12 – Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Nord – Lot 1, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Bârzava, Veronica Micle, Zorile, Vidin, Ioan Negulici, Semicerc, Bachus, Corina Irineu și Lisabona”.

Tot mâine, între orele 8-18 se vor executa trei conectări de conducte pe Bulevardul Take Ionescu, la intersecție cu străzile Tapia, Înfrățirii și la numărul 57.


Lucrările fac parte din proiectul CL12 – Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Nord – Lot 2, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Bulevardul Take Ionescu, Tapia, Înfrățirii, Zimbrului, Titan, Alexandru Golescu, Enric Baader și la Punctul Termic de pe strada Nicu Filipescu.

De asemenea se va efectua spălarea rețelei de distribuție în mai multe localități. „Pe durata lucrărilor presiunea apei va fi scăzută, după cum urmează: pe 19 și 20 februarie, între orele 8-15, în Sinersig și Jena; în perioada 19-22 februarie, între orele 9-16, în Dragșina; pe 20 și 21 februarie, între orele 8-15, în Lugojel și Jabăr; pe 21 februarie, între orele 9-12, în Cadăr; pe 21 și 22 februarie, între orele 8-15, în Ohaba-Forgaci și Găvojdia”, a informat compania de apă. 

Altfel, Aquatim a anunţat întreruperea furnizării apei, astăzi, pentru remedierea unor avarii, pe strada Brândușei din Timişoara, precum și în Moșnița Nouă și Izvin. Reluarea alimentării cu apă este aşteptată în jurul orei 15.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.