Percheziții în Dumbrăvița și alte patru localități din Timiș, la bărbați bănuiți...

Percheziții în Dumbrăvița și alte patru localități din Timiș, la bărbați bănuiți că dețineau ilegal arme. Trei persoane reținute (foto)

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii orașului Făget, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, au efectuat marți 15 percheziții domiciliare, în localitatea Dumbrăvița, comuna Fârdea, Traian Vuia, Bârna și Bethausen din județul Timiș, la mai multe persoane bănuite de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

„În fapt, la data de 4 octombrie 2023, polițiștii orașului Făget s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că persoanele cercetate ar deține mai multe arme letale și neletale, fără drept, precum și muniția aferentă acestora. În urma desfășurării perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, trei arme de vânătoare, o armă cu lunetă atașată, două arme neletale supuse autorizării, un proiectil, aproximativ 90 de muniții aferente acestora, un aparat care asigură vizibilitatea pe timpul nopții, un monoclu, un binoclu, precum și mai multe cutii ce conțin sfere cu diferite calibre”, a transmis IPJ Timiș.

Față de două persoane care au fost aduse la audieri a fost luată măsura sancționării contravenționale și dispusă măsura complementară privind anularea dreptului de deținere a armelor, conform Legii nr. 295/2004.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, astăzi, 19 martie, trei bărbați de 19, 47 și 49 de ani au fost reținuți, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiş.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.


Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Lugoj, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș și al Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.