“Leopardele” încheie sezonul la Târgu-Mureș. Fetele de la CFR, aproape de bronz

“Leopardele” încheie sezonul la Târgu-Mureș. Fetele de la CFR, aproape de bronz

0
DISTRIBUIȚI

fotbal fete04_resize

Fotbalistele de la CFR Timișoara joacă mâine ultimul meci din actuala ediție a campionautlui de Liga I de fotbal feminin, pe terenul celor de la FCM Târgu-Mureș, vicecampioanele mefaliate cu argint ale acestui campionat. ”Leopardele” au probleme mari de lot și se duc în Ardeal cu gândul de a nu pierde. Meciul este cu atât mai important cu cât, în 5 iunie, cele două echipe se reîntâlnesc la Brașov în semifinalele Cupei României.

În acest moment, CFR Timișoara are 13 puncte, la fel ca echipa din Craiova, care a câștigat confruntarea cu Brașovul la ”masa verde” din cauza că echipa de sub Tâmpa a întârziat la meci.


Craiovencele au o misiune imposibilă în ultima etapă cu campioanele de la Olimpia Cluj. De asemenea, scorul confruntărilor directe e favorabil bănățencelor, astfel că fetele lui Florin Bugar sunt foarte aproape de locul trei la finele campionatului. Dacă nu ar fi pierdut cu Craiova însă, timișorencele ar fi luptat la Târgu-Mureș pentru medaliile de argint, pentru că în actualele condiții mureșencele au un avans de șase puncte. Alb-vișiniile au însă probleme de lot și merg cu un lot de 14 fotbaliste la meciul de mâine. ”Obiectivul nostru e în primul rând să nu pierdem. Ne ducem și cu gândul că meciul e un antrenament bun pentru Cupă. Surorile Buză vor lipsi, Daniela Schipor, Silvia Usain care se lasă de fotbal, Denisa Heisu, care are entorsă și Daniel Trancău, care e la muncă”, ne-a declarat antrenorul “leopardelor” Florin Bugar.

Tehnicianul mai spune că este mulțumit de Loredana Sas, handbalista care a devenit ultima achiziție a clubului. Conducerea a mai găsit o nouă fotbalistă, grecoaica Elena Xristopoulos, studentă la Medicină Veterinară în Timișoara. Oficialii spun că vor încerca să o legitimeze pentru semifinalele Cupei României. ”Loredana Sas e un câștig pentru noi. Pe Elena Xristopoulos vom încerca să o legitimăm pentru Cupă, încercăm să facem un artificiu”, a mai precizat Florin Bugar. Semifinalele Cupei României se vor juca în data de 5 iunie, la Brașov, în cuplaj. Olimpia Cluj joacă cu CSȘ Târgoviște, iar CFR Timișoara cu FCM Târgu-Mureș. Până atunci, ”leopardele” joacă mâine cu mureșencele, de la ora 11.00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.