Amendă mare pentru Poli Timişoara după ultima remiză cu Buziaşul din Liga...

Amendă mare pentru Poli Timişoara după ultima remiză cu Buziaşul din Liga 3. Sancţiunea dictată de FRF

0
DISTRIBUIȚI

Meciurile cu Phoenix Buziaş rămân un coşmar în acest sezon pentru Politehnica Timişoara. După acel 0-3 din sezonul regular pentru folosirea unui jucător aflat în stare de suspendare, alb-violeţii au fost sancţionaţi acum de Comisia de Disciplină a FRF cu o amendă de 10.000 de lei în urma jocului disputat în play-off cu aceeaşi formaţie, încheiat cu scorul de 2-2.

La acel meci suporterii au făcut spectacol în sectorul lor de tribună, arbitrul a întrerupt însă temporar jocul în prima repriză pentru că o parte din fumul declanşat de materialele pirotehnice (fumigene) folosite de fani a acoperit puţin terenul.


Fum risipit rapid de vânt, dar de obicei când se opreşte partida urmează şi o sancţiune.

În hotărârea comisiei FRF se indică art. 83/2/d din RD pentru pedepsirea lui Poli. Conform acestuia: „aruncarea cu obiectele prevăzute la art. 82, alin. 3, lit. a), spre alți spectatori sau spre/în terenul de joc se sancţionează cu penalitate sportivă de la 10.000 la 60.000 de lei. În cazul săvârșirii unei noi abateri de același tip, clubul se sancționează cu o penalitate majorată cu ½ față de sancțiunea aplicată anterior, până la atingerea pragului de 60.000 lei. Ulterior, la fiecare nouă abatere de acest tip, clubul va fi sanționat gradual cu măsura programării jocurilor fără spectatori, cumulat cu penalitatea maximă de 60.000 lei”.

Aşadar e prevăzută sancţiunea cea mai mică. De altfel, conducerea clubului era îngrijorată că astfel de evenimente pot viza clubul, mai ales în urma a ceea ce s-a întâmplat la Rapid ori Dinamo, în elită. Deşi nu o e o amendă foarte mare, pentru Poli orice cheltuială în plus e o corvoadă, mai ales că tot comisiile FRF au stabilit că clubul trebuie să-i achite şi salariile restante fostului angajat Doru Plăviţu. Mai mult, Ovidiu Cuc, fost preşedinte o scurtă perioadă înaintea retrogradării în Liga 3, s-a îndreptat şi el spre comisii, solicitând tot plata drepturilor financiare.

Buziaşul a primit şi ea o amendă, mult mai mică, după meciul din runda a 3-a a play-off-ului, 230 lei pentru multitudinea de cartonaşe galbene văzute. Tot în urma şedinţei CD de ieri antrenorul Ghirodei (Seria 7 a L3), Sorin Bălu, a primit o suspendare de două etape şi o amendă de 1700 lei după egalul dramatic de la Deva (scor 3-3).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.