Sute de mii de euro, „sponsorizarea” fraierilor pentru o rețea de vrăjitoare...

Sute de mii de euro, „sponsorizarea” fraierilor pentru o rețea de vrăjitoare și cămătari UPDATE 1 Cine a fost reţinut

4
DISTRIBUIȚI

vrajitorie

Păcălite și sărace – așa au rămas mai multe persoane după ce au apelat la serviciile unei femei care le-a promis că prin „lucrările magice” sale le va rezolva problemele în dragoste sau de familie. Dar cum cu Diavolul nu este simplu să colaborezi, credulilor li se cereau bani pentru ca să se lege dorinţele. Dacă nu aveau, exista soluţia de rezervă – doi domni „binevoitori”, care ajutau cu împrumuturi cărora dobânda le creştea de la o zi la alta. În schimbul banilor, clienţii încheiau contracte de împrumut cu garanţii imobiliare, care aveau acelaşi deznodământ – cei care luau bani pentru vrăjitoare rămâneau fără bunurile puse gaj pentru că nu puteau plăti. Credulilor li se spunea că se fac alte descântece și trebuie să plătească noi sume de bani, dar banii intrau direct în buzunarele grupării, fără vreo intervenție ocultă pentru plătitori. de Investigaţiile poliţiştilor de la „Crimă Organizată” au scos la iveală faptul că printre victimele reţelei s-a aflat o bătrână de 75 de ani care, convinsă că fiului ei i s-au făcut vrăji de către noră, a „sponsorizat”.


cu aproape 100.000 de euro „lucrarea”. Până acum, anchetatorii au identificat mai multe victime care au rămas fără case, terenuri şi maşini, prejudiciul ridicându-se până acum la 300.000 de euro. Femeia în vârstă de 40 de ani, din Pişchia, nu dădea anunţuri în ziare ca să-şi găsească noi clienţi şi era extrem de discretă, încercând să lase cât mai puţine urme.

Poliţiştii de la „Crimă Organizată”, împreună cu cei din Serviciul de Acţiuni Speciale au descins, în această dimineaţă, la locuinţele femeii şi a cămătarilor pentru a le percheziţiona. O parte din casa din Pişchia a Melaniei Pavel a fost transformată-n laborator de cofetărie, dar afacerea este pe butuci. După ce poliţiştii au intrat să percheziţioneze casa, a apărut şi soţul acesteia extrem de agitat, spunând „nu ştiu ce se întâmplă. N-am omorât pe nimeni, n-am dat în cap. Ce vrăjitorie? Doamne fereşte”. Cei trei suspecţi urmează să fie audiaţi la sediul DIICOT Timişoara pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune, cămătărie.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE 1 În timpul audierilor, Melania Pavel a recunoscut că, uneori, la telefon s-a prezentat  victimelor ca fiind „vrăjitoarea Mirabela”. Aceasta împreună cu doi dintre bărbaţii acuzaţi de cămătărie Szavu Ioan şi Păun Cornel au fost reţinuţi pe 24 de ore şi duşi în arestul Poliţiei Timiş, urmând ca mâine să fie prezentaţi cu propunere de arestare preventivă instanţei.

4 COMENTARII

  1. Felicitari Politiei,dar totusi.Prostii care merg la vrajitoare,sau la alba-neagra, isi merita soarta.Iar banii dati se numesc taxa pe prostie…

  2. @Amreeq, statul trebuie sa protejeze chiar si prostii prin legi asa cum protejeaza copacii (ma rog, nu prea reuseste), animalele, persoanele cu handicap etc

  3. Acestor oameni „fraieriti” nu lea luat nimeni banii din mana…in primul rand cine iau pus sa mearga la vrajitoare..si unul dintre acesti 2oameni a ajutat foarte multa lume printre care si eu..ma ajutat foarte mult sieste un om de milioane

  4. In timp ce alti adevarati criminali si hoti sunt liberi oameni buni sunt arestati …dar asta e romania cand cineva se ridica trebuie sa I’ll afundam doar pentru ca odata a fost sarac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.