Percheziții DNA la vila lui Sorin Frunzăverde și la Consiliul Județean Caraș-Severin...

Percheziții DNA la vila lui Sorin Frunzăverde și la Consiliul Județean Caraș-Severin pentru campania electorală a lui Klaus Iohannis UPDATE 5 Percheziții încheiate la vila „Ayatollahului” și la consiliul județean VIDEO

8
DISTRIBUIȚI

frunzaverde stiripesurse

DNA a descins, în urmă cu puţin timp, la sediul Consiliului Judeţean Caraş Severin şi la vila preşedintelui instituţiei, liberalul Sorin Frunzăverde. Anchetatorii structurii centrale a DNA însoţiţi de luptătorii Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei vor percheziţiona aceste locaţii. Noile percheziţii vin la două zile după ce, marţi, procurorii DNA Timişoara l-au prins în flagrant primind 20.000 lei în biroul său pe vicepreşedintele CJ Caraş Severin, Ionesie Ghiorghioni, omul de încredere al lui Frunzăverde. Banii reprezentau o tranşă din procentul de 10% plătit pentru contractele de întreţinere drumuri şi deszăpezire.

Sorin Frunzăverde nu era acasă în momentul sosirii anchetatorilor, la ușa răspunzând o bătrână. Președintele CJ Caraș Severin este la o întâlnire cu primarii și secretarii de comune la Băile Herculane.

Față de alte ocazii, cei de la Jandarmerie sunt îmbrăcați în civil și fără cagule.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE Conform primelor informaţii, Sorin Frunzăverde este principalul suspect al unui dosar în care este investigat pentru faptul că, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, ar fi făcut presiuni asupra primarilor din mai multe comune din Caraş Severin pentru a se asigura că va obţine pentru Klaus Iohannis cât mai multe voturi. Frunzăverde i-a ameninţat că nu vor mai primi bani pentru continuarea investiţiilor din comune dacă nu vor asigura numărul de voturi care să-i asigure candidatului PNL câştigarea alegerilor.

De asemenea, în acest dosar este anchetat şi omul său de încredere, vicepreşedintele CJ Caraş Severin, Ionesie Ghiroghioni, care acum este în arestul Poliţiei Timiş după ce, ieri, Tribunalul Timiş a decis arestarea sa preventivă pe 30 de zile pentru trafic de influenţă.

UPDATE 2 Anchetatorii percheziționează și sediul Camerei de Comerț Caraș-Severin, cunoscut ca locul unde Sorin Frunzăverde își avea întâlnirile de taină și pe care-l considera „buncărul” său.

UPDATE 3 Aflat la Băile Herculane, la o întâlnire cu primarii şi secretarii de primării din județ, vicepreședintele PNL a dat primele declarații de la începerea perchezițiilor. „Pentru ce să îmi fie teamă!? Pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale!? Nu îmi dau seama cum s-a ajuns la acest dosar.


Vă daţi seama, că dacă e vorba de turul doi al alegerilor prezidenţiale e o acţiune politică. Ce legătură are asta cu altceva? (…) Am făcut un scor mai mic decât scorul pe care l-a făcut Iohannis la nivel naţional. Am făcut o campanie normală. Niciodată nu am făcut niciun fel de presiune în campaniile mele electorale pe care le-am câştigat, pe toate. Cum poţi să faci presiune asupra unui alegător? Haideţi să fim serioşi… În Caraş-Severin am făcut un scor sub scorul naţional pe care l-a făcut Klaus Iohannis. Mai mult, PSD-ul ne-a luat 20 de primari în Caraş-Severin. De ce presiune vorbim? De a mea?”, a declarat Sorin Frunzăverde pentru „Adevărul”.

UPDATE 4 Procurorii au încheiat percheziția de la locuința lui Sorin Frunzăverde și au părăsit vila.

UPDATE 4 S-a încheiat percheziția și la sediul Consiliului Județean Caraș-Severin, anchetatorii părăsind clădirea puțin după ora 12.00.

8 COMENTARII

  1. Astia de la DNA nu au auzit ca Frunzaverde e maestru mason ? Sau Codruta face ceva pe colanul lui de vreme ce pe ea n-au admiso ca-i femeie ?

  2. E bine că-l saltă și pe îmbuibatul ăsta. Totuși, e dezamăgitor că singurele infracțiuni pentru care îl pot agăța sunt trafic de influență și șantaj, la câți bani a furat și ăsta. E bine și-așa, deși nu înțeleg de ce l-au lăsat și pe el ca și pe Roșeți, să devalizeze banul public atâta timp? Așteptăm niște acte materiale de corupție (luare de mită) care să justifice și luarea măsurii confiscării extinse a averii !!! Că așa… nu vă supărați, dar și eu m-aș duce la pușcărie 2-3 ani pentru câți bani au furat…
    Bravo și la mai mare! Pe șopârla aia de Vela pe când îl luați????? Haideți nu fiți timizi acum, dacă tot v-ați apucat de reptilienii noștri din Caraș :)))

  3. Si care sa fie concluzia ? Nu de alta dar nu am auzit sa fie dus la audieri .Problema este ca si pe Fruza-n duda asta il cerceteaza pentru nimicuri in loc sa fie cercetat pentru adevarate acte de coruptie .Pe cand descinderi in comuna LAPUSNICUL-MARE ? Nu de alta dar acolo colacaie coruptia si jaful .Primarul de acolo in 15 ani nu a facut nimic pentru comuna .Desigur pentru el si familia sa are realizari incomensurabile : autoturisme de zeci de mii de euro ,apartamente in Timisoara, statii de benzina ,balastiera ,samd ,proprietati care nu sunt pe numele sau .Sa vedeti ,de curiozitate , cum arata si unde este amplasat grupul sanitar al scolii din Lapusnic … ,MAI MAI SA CADA IN RÂU .Râul care traverseaza comuna transporta gunoaie,fecale si alte cele ,drumurile sunt ca dupa razboi ,samd.

  4. Tara la chneremul politistilor, procurorilor, judecatorilor corupti si inregimentati politic in functie de cei din virful puterii! Ei taie si spanzura, ei fac legea in Romania postdecembrista!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.