Cutremur de proporții în centrul Italiei. Vezi care sunt cele mai afectate...

Cutremur de proporții în centrul Italiei. Vezi care sunt cele mai afectate localități UPDATE Bilanț provizoriu: cel puţin 73 de morţi

0
DISTRIBUIȚI

cutremur italia

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade a avut loc la 03.36 ora locală (04.36 ora României), în Italia, la 10 km adâncime, potrivit BBC. Locuitorii au fost prinşi sub dărâmături sau au fugit în stradă.

Cele mai afectate localităţi par a fi Accumoli, Amatrice, Posta şi Arquata del Tronto, a declarat pentru Reuters Luca Cari, purtător de cuvânt al serviciului naţional de pompieri.

În Roma, cutremurul s-a resimţit timp de aproximativ 20 de secunde, potrivit La Repubblica. Nu s-au înregistrat victime până în acest moment.

Primarul comunei Amatrice a declarat pentru un post de radio că localitatea a fost distrusă.

„Drumurile din şi spre localitate sunt blocate. Jumătate din sat a dispărut. Acesta nu mai există. În acest moment există persoane aflate sub dărâmături. Au avut loc mai multe alunecări de teren, iar un pod este pe cale să se prăbuşească”, a declarat Sergio Perozzi.

Institutul geologic american a anunţat că un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter s-a produs în apropiere de oraşul Norcia din regiunea Umbria, la ora locală 03.36.

„A fost un cutremur foarte puternic. Patul se deplasa prin cameră cu noi pe el”, a declarat Lina Mercantini, din Umbria, pentru Reuters.

Locuitorii oraşului Roma au fost treziţi de cutremur.

O replică având o magnitudine de 5,5 grade pe scara Rihter a avut loc în aceeaşi regiune la o oră după cutremurul iniţial.

Agenţia de Protecţie Civilă a Italiei a catalogat cutremurul ca fiind ”sever”.

Iniţial, cutremurul ar fi avut magnitudinea de 6,4 grade. Acesta a fost urmat de o serie de replici, notează La Repubblica.

În 2009, un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade care a avut loc în regiunea Aquila, şi care s-a resimţit şi în capitala Italiei, a lăsat peste 300 de victime.

UPDATE 07:42 Reprezentanţii poliţiei au declarat că două persoane au murit în apropierea oraşului Pescara del Tronto, potrivit RAI.

UPDATE 07:47 Bilanţul actual s-a ridicat la 6 morţi, după ce o familie a fost găsită sub dărâmături în Accumoli.

UPDATE 10:03 Bilanţul cutremurului de 6,0 grade produs în cursul nopţii în centrul Italiei este de cel puţin 13 morţi, dar există persoane dispărute, anunţă Serviciul protecţiei civile, în timp ce autorităţile locale au transmis că jumătate din localitatea Amatrice este devastată.

UPDATE 10:30 Bilanţul seismului este, la ora 9.00 (10.00, ora României), de 13 morţi – şase în localitatea Accumuli (regiunea Lazio), cinci în Amatrice (Lazio) şi doi în Arquata del Tronto (Marche), informează Il Messaggero.

„Cutremurul este comparabil, ca intensitate, cu cel produs în Aquila”, în 2009, a declarat şeful Serviciului de protecţie civilă, Fabrizio Curcio.

Primul cutremur, de 6,0 grade, a avut loc la ora 3.36 (4.36, ora României), în zona Accumoli/Arquata del Tronto (la graniţa dintre regiunile Lazio şi Marche, în centrul Italiei), la adâncimea de doar 4 kilometri.


Au urmat alte două mişcări telurice, la orele 4.32 şi 4.33, cu intensităţi de 5,4, respectiv 4,8 grade, la adâncimi de 8 şi 9 kilometri.

Cutremurul a fost simţit puternic în centrul Italiei, o zonă cunoscută cu risc seismic. La Roma, mulţi locuitori şi-au părăsit casele câteva ore de teama replicilor seismice puternice.

Situaţia cea mai gravă este în comuna Amatrice, care are 2.700 de locuitori. „Este o tragedie, jumătate din sat nu mai este”, a declarat primarul localităţii, Sergio Pirozzi, citat de Corriere della Sera.

Printre persoanele dispărute figurează două afgane de 26 şi 27 de ani, membre ale unui grup de refugiaţi primiţi în Italia.

UPDATE 10:43 Bilanţul cutremurului de 6,0 grade produs în cursul nopţii în centrul Italiei este de cel puţin 20 morţi, dar există persoane dispărute, zeci de oameni fiind răniţi, anunţă Serviciul protecţiei civile, în timp ce autorităţile locale au transmis că jumătate din localitatea Amatrice este devastată.

Bilanţul seismului este, la ora 9.00 (10.00, ora României), de 20 morţi – în localitatea Accumuli (regiunea Lazio), în Amatrice (Lazio) şi în Arquata del Tronto (Marche), informează presa italiană.

UPDATE 11:42 Centrul Italiei a fost afectat de trei cutremure de suprafaţă – cu magnitudini de 6,0, 5,4 şi 4,8 grade – urmate de zeci de replici, bilanţul provizoriu fiind de cel puţin 22 de morţi, anunţă autorităţile italiene.

UPDATE 13:13 Bilanţul provizoriu al celor trei cutremure produse în cursul nopţii în centrul Italiei este de cel puţin 37 de morţi şi 150 de persoane dispărute, zeci de oameni fiind răniţi, au anunţat un oficial al Serviciului protecţiei civile, informează BBC News online.

UPDATE 15:35 Un nou bilanţ anunţat de autorităţile italiane: cel puţin 63 de persoane care au murit în urma cutremurelor produse în cursul nopţii de marţi spre miercuri.

UPDATE 17:04 Cel puţin 73 de persoane au murit, iar alte sute au fost rănite în urma cutremurelor produse în cursul nopţii de marţi spre miercuri în centrul Italiei, anunţă autorităţile italiene citate de publicaţia Il Messaggero.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.