INCONŞTIENŢA costă vieţi: un bărbat care nu deţinea permis de conducere a...

INCONŞTIENŢA costă vieţi: un bărbat care nu deţinea permis de conducere a murit după ce s-a urcat la volan

0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a avut parte de un sfârşit tragic, aseară. Aflat la volanul unei autoutilitare încărcate cu material lemnos, fără să fie deţinător al vreunui permis de conducere, acesta a scăpat controlul volanului şi a ieşit de pe carosabil, pierzându-și viața în urma accidentului.

Tragedia a avut loc joi seara, în jurul orei 23.00, în afara localităţii cărăşene Moldoviţa, pe DJ 571 A. Bărbatul domiciliat în Gârnic, deşi nu avea permis, nu a adaptat viteza la condiţiile de mers, ceea ce i-a fost fatal.


Aflat într-o curbă, a scăpat controlul autovehiculului şi a ieşit în decor, oprindu-se într-un copac. Pasagerul aflat în dreapta a fost mult mai norocos, alegându-se cu răni uşoare, fiind transportat la spitalul din Moldova Nouă pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări a avut loc acest accident și dacă pentru materialul lemnos transportat existau documente legale de proveniență.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.