Ponta: Le-am atras atenţia lui Negoiţă şi Ghiţă, să nu mai apară...

Ponta: Le-am atras atenţia lui Negoiţă şi Ghiţă, să nu mai apară discuţii, imaginea PSD e afectată

0
DISTRIBUIȚI

Victor-Ponta21

Liderul PSD Victor Ponta a admis, joi, că le-a atras atenţia, în CExN, social-democraţilor Robert Negoiţă şi Sebastian Ghiţă, el cerându-le să nu mai existe „discuţii” şi arătând că a fost rezolvat conflictul dintre cei doi, iar astfel de discuţii afectează imaginea PSD atunci când apar, scrie Mediafax. Întrebat ce se întâmplă cu conflictul dintre Robert Negoiţă şi Sebastian Ghiță, Ponta a precizat: „S-a rezolvat, nu a fost niciun conflict”. Solicitat să comenteze faptul că Negoiţă a declarat că nu îşi va retrage plângerea penală depusă împotriva lui Ghiţă, Ponta a precizat că asupra acesteia se va pronunţa Justiţia. „Nu am voie să discut despre problemele aflate în faţa Justiţiei”, a spus Ponta. El a menţionat, răspunzând unei înrebări, că imaginea PSD e întotdeauna afectată atunci când apar discuţii. „De aceea nu vor mai apărea sau, când apar, încercăm să le rezolvăm”, a spus Ponta. Întrebat dacă le-a atras atenţia celor doi solicitându-le să nu mai apară astfel de discuţii, Ponta a răspuns: „Sigur”.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-ar fi atras atenţia primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, asupra faptului că i-a făcut o plângere penală deputatului Sebastian Ghiţă, el arătând că astfel de lucruri nu se fac în partid şi în niciun caz în campania electorală, potrivit unor surse din PSD. Aceleaşi surse au arătat că Negoiţă i-a replicat lui Ponta că a recurs la acel gest pentru că nu s-ar fi simţit apărat de partid şi că aceasta a fost metoda prin care a considerat că se poate apăra. Prezent la şedinţa CExN, Ghiţă nu a făcut comentarii pe marginea acestei situaţii, au mai arătat sursele citate. La jumătatea lunii mai, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a depus la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o plângere penală în cazul deputatului Sebastian Ghiţă, după ce acesta l-ar fi ameninţat cu moartea la telefon. Întrebat cum au sunat ameninţările, în special cele cu moartea, Negoiţă a răspuns: „Mi-a spus: «Te termin.


Ai intrat pe mâna mea, o să te termin. Mori de mâna mea, nu o să te las». Astea sunt cuvintele pe care mi le-a spus”.

Robert Negoiţă a mai spus, întrebat dacă a înregistrat convorbirea telefonică în care a fost ameninţat: „Nu fac aşa ceva, nu sunt securist”, el precizând, în acelaşi context, că ştie că instituţii abilitate ale statului înregistrează convorbiri telefonice. Sebastian Ghiţă a declarat, potrivit rtv.net, că nu a vorbit de foarte multe zile cu Robert Negoiţă şi că i se pare incredibil ceea ce susţine primarul. Acesta a mai spus că poate pune oricând la dispoziţia jurnaliştilor listingul telefonului, pentru a demonstra că nu a vorbit cu Robert Negoiţă şi că plângerea penală poate fi parte a campaniei electorale. În urma plângerii formulate de Robert Negoiţă, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început, vineri, urmărirea penală pentru fapta de ameninţare împotriva deputatului Sebastian Ghiţă. Deputatul PSD Sebastian Ghiţă a fost reclamat la DNA şi de fostul director general AMPOSDRU Carmen Roşu, care îl acuză că a şantajat-o pentru ca firmele acestuia să câştige anumite contracte finanţate din fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.