Poliţistul Gheorghe Ionescu a murit la Spitalul Floreasca. Ofiţerul va fi înmormântat...

Poliţistul Gheorghe Ionescu a murit la Spitalul Floreasca. Ofiţerul va fi înmormântat cu onoruri militare / Abdullah Atas va fi acuzat de omor calificat şi riscă închisoare pe viaţă

0
DISTRIBUIȚI

monitoare spitalul de copii

Poliţistul Gheorghe Ionescu, de la Brigada Rutieră a Capitalei, accidentat grav de un om de afaceri turc în urmă cu aproape trei săptămâni, a murit, vineri dimineaţă, la Spitalul Floreasca. Ofiţerul va fi înmormântat, duminică, la Cimitirul Ghencea Militar, cu onoruri militare, iar soţia sa va primi un ajutor de 20.000 de euro. În urma decesului, Abdullah Atas, cel care a provocat accidentul, va fi acuzat de omor calificat şi riscă închisoare pe viaţă.

UPDATE 10:35 – Gheorghe Ionescu va fi înmormântat cu onoruri militare

Poliţistul Gheorghe Ionescu va fi înmormântat, duminică, la Cimitirul Ghencea Militar, cu onoruri militare, iar soţia sa va primi un ajutor de 20.000 de euro.

Pentru fapte de eroism şi sacrificarea vieţii în misiune, agentul şef principal Gheorghe Ionescu a fost trecut în corpul ofiţerilor, fiind înaintat în gradul de subinspector de poliţie post-mortem, prin ordin al viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Ministerul va organiza funeraliile militare şi va sprijini familia cu tot ce este necesar în aceste împrejurări tragice.

Ministrul Gabriel Oprea şi întreaga conducere a instituţiei vor participa duminică la ceremonialul religios de înmormântare a subinspectorului post-mortem Gheorghe Ionescu.

Vicepremierul a discutat personal, vineri dimineaţă, cu soţia poliţistului şi a dispus măsurile necesare pentru ca aceasta să fie încadrată în Ministerul Afacerilor Interne, conform prevederilor Ordinului nr. 35 din 13 martie 2014 privind măsurile de sprijin acordate poliţiştilor încadraţi într-un grad de invaliditate şi familiilor acestora, precum şi familiilor poliţiştilor decedaţi.

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Dumitru Coarnă a declarat că soţia lui Gheorghe Ionescu, va primi, conform legislaţiei, un ajutor de 20.000 de euro.

El a mai precizat că poliţistul va fi înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar din Capitală.

Subinspectorul post-mortem Gheorghe Ionescu avea 44 ani, era căsătorit şi lucra de 23 de ani în Ministerul Afacerilor Interne.

UPDATE 9:48 – MAI, despre Ionescu: Un profesionist de excepţie, de o mare nobleţe sufletească

Gheorghe Ionescu, avansat în grad post mortem, a fost un profesionist de excepţie, un om de o mare nobleţe sufletească, devotat profesiei de poliţist, dăruit pe deplin familiei şi ţelurilor pe care le-a avut în viaţă, arată Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat.

„Cu profundă tristeţe anunţăm plecarea timpurie dintre noi a colegului şi prietenului nostru, subinspector de poliţie p.m.


Gheorghe Ionescu, din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti. Un profesionist de excepţie, un om de o mare nobleţe sufletească, devotat profesiei de poliţist, dăruit pe deplin familiei şi ţelurilor pe care le-a avut în viaţă, ne-a părăsit pentru totdeauna, lăsând în inimile şi sufletele noastre un gol imens, sentimente de tristeţe şi regrete eterne. Dumnezeu să te odihnească în pace,“Dulăule”!”, scriu reprezentanţii MAI, amintind de porecla poliţistului.

UPDATE 9:25 – Abdullah Atas va fi acuzat de omor calificat şi riscă închisoare pe viaţă

Omul de afaceri turc Abdullah Atas va fi acuzat de omor calificat, în urma decesului poliţistului Gheorghe Ionescu, riscând o pedeapsă de 15 – 25 de ani de închisoare sau detenţiune pe viaţă, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Încadrarea faptei comise pe 2 august de omul de afaceri turc care l-a accidentat grav pe poliţistul de la Rutieră neoprind maşina la semnalele acestuia se schimbă din tentativă de omor în omor calificat.

Astfel, Atas riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 15 şi 25 de ani sau închisoare pe viaţă.

Decesul poliţistului Gheorghe Ionescu a fost declarat vineri dimineaţă, la ora 7.00, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţia Capitalei. Trupul neînsufleţit al bărbatului va fi dus la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru autopsie.

Gheorghe Ionescu era în comă, la Spitalul Floreasca, după ce a fost accidentat grav de un om de afaceri turc, care nu a oprit maşina la semnalele poliţistului. Acesta a încercat să îl determine să oprească şi a fost luat pe capotă şi apoi aruncat în stradă.

Soţia sa a început săptămâna aceasta o campanie de strângere de fonduri pentru a putea să îşi transfere soţul la o clinică din Israel. Aceasta a anunţat marţi, după ce şi-a vizitat soţul la spital, că este în stare extrem de gravă, fiind în comă indusă şi având nevoie de o intervenţie chirurgicală, pe care ea ar dori să o facă la un spital din Israel.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat joi, după ce, împreună cu ministrul de Interne, l-a vizitat la Spitalul Floreasca pe poliţistul Gheorghe Ionescu, că acesta este în stare critică şi acum nu ar suporta transportul în Israel, dar când se va putea, sunt pregătite fonduri şi un avion.

Potrivit medicilor, poliţistul a suferit politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav cu focare hemoragice multiple şi edem cerebral difuz, fractură fronto-parietală stângă, traumatism toracic forte cu multiple fracturi costale şi fractură sternală, contuzie pulmonară stângă şi hemotorax stâng, traumatism abdominal sever cu ruptură splenică, contuzie pancreatică şi multiple leziuni mezenterice cu ischemie de intestin subţire, contuzie renală stângă şi hematom retroperitoneal minim. El a suferit multiple intervenţii chirurgicale, fiindu-i montat şi un senzor de monitorizare a presiunii intracraniene.

Accidentul s-a produs în 2 august, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde se afla împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.

Accidentul a fost provocat de omul de afaceri turc Abdullah Atas, căruia poliţistul i-a făcut semn să oprească. Acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la Rutieră a accelerat şi l-a lovit. Poliţistul a fost târât pe capotă pe o distanţă aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea la 10 metri. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 1,65 la mie şi mergea cu o viteză de 180 – 200 de kilometri la oră.

Omul de afaceri Abdullah Atas a fost arestat preventiv în 3 august, de Tribunalul Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.