Există o grămadă de oameni care pur și simplu nu-l au, iar unii dintre aceștia sunt chiar persoane publice. Sigur, toți o comitem într-un fel sau altul, dar unii dintre noi sunt mai consecvenți.
Faptul că, pe lângă anchete și reportaje, Antena 3 se mai ocupă și cu manipularea și propaganda nu e un secret pentru nimeni. Nici faptul că nu e singura televiziune care face asta, indiferent de care parte a baricadei vorbim. Însă credibilitatea dezvăluirilor (și chiar sunt jurnaliști care-și fac treaba acolo) e umbrită de schelălăielile „fețelor” de pe sticlă. Da’ chiar, nu-i cam ciudat că cei care reclamă că ceea ce li se întâmplă este un atac la adresa libertății de exprimare exprimă fără probleme, de-o săptămână, că Fiscu’-i de cacao?
Dar de asta au venit minerii să ne apere democrația, ca să putem oricare să spunem orice despre oricine. Și vedem noi mai încolo ce-i adevărat sau nu, după ce noi ne-am făcut damblaua.
Putem să spunem, de exemplu, că șefa DNA e alături de noi.
Dar nu e. Să spunem, de exemplu, că candidatul (lasă cacofonia acolo, că merită) e „traficant de copii”, iar acum să-l pupăm în frunte. Să spunem că securiștii ANAF ne-au invadat ca talibanii și ne-au legitimat pe toți, când de fapt n-a fost așa. Să ne lamentăm că în cinci zile ne scot în stradă, când de fapt știm că procedurile juridice durează luni de zile. Să faci o întreagă tragedie (și să-ți mai și plângă lumea de milă) din faptul că sediul ți-e scos la vânzare, când știai de un an și jumătate că urmează să se întâmple asta.
Unii spun că „adversarii”, „inamicii” sau alte apelative mai urâte profită de ocazie ca să umilească Antena 3 și creează „o Românie a urii”. Dar chiar nu era nevoie, Gâdea&Co se descurcă și singuri de ani de zile, atât într-o privință, cât și în cealaltă.
Parafrazând un comic-filosof: e dreptul tău să spui (sau să crezi) ce vrei, și e dreptul meu să râd de tine. Și viceversa.
Sfârșit.
